ACS POLI a smuls un punct norocos la Mioveni

- Advertisement -

ACS POLI a smuls un punct norocos la Mioveni 1Meci dramatic ieri după-amiază la Mioveni, unde Poli a întâlnit o formație cu o mulțime de jucători cu experiență. Echipa din Timişoara s-a văzut condusă cu 0-2, dar a avut forța (nesperată) să revină pe final de partidă, graţie unui eurogol.

Cu un unsprezece ușor diferit de cel din prima etapă, Boldea, Goge și Nanu fiind titulari în locurile lui Marovic, Dobricean și Enciu, prima repriză s-a dovedit a fi una pe cât de echilibrată, pe atât de plictisitoare. Alb-negrii au avut o mică ocazie în minutul 7, când centrarea lui Goge a fost șutată de către Nanu, dar un fundaș advers a deviat în corner, iar replica gazdelor a venit în minutul 22, la o incursiune în careu, pe dreapta, mingea retrimisă spre centru după indecizia lui Sakir fiind blocată de Petrovic. Ocazii de poartă nu s-au mai ivit până în ultimul minut al reprizei, atunci când tot gazdele au avut o incursiune pe stânga, însă Kirev a parat cu succes șutul din unghi.

Nimic de ce fusese arătat până la acel moment nu promitea un mitan secund interesant, dar lucrurilea aveau să stea altfel. CS Mioveni a deschis scorul repede de la reluare, în minutul 48, la o centrare de pe dreapta apărării noastre, unde Petrovic a încercat să suplinească lipsa lui Nohai și implicit a creat un vid în centrul defensivei, mingea fiind reluată defectuos de un jucător (interesant) purtând numele de Mazilu, dar cu șansă a ajuns la Emil Dică, lăsat de izbeliște în fața porții goale, și finalizarea a fost simplă. Tot Mazilu putea marca la un șut din afara careului, în minutul 55, însă Kirev s-a opus cu succes, ca apoi gazdele să mențină presiunea la poarta noastră, și după o nouă ocazie a lui Dică să obțină un penalty în minutul 62. Atunci, Răduță a dejucat pasul la ofsaid al apărării noastre, și Kirev a intervenit cu naivitate, faultându-l pe atacantul argeșean, deși acesta își făcuse mingea departe de cadrul porții. Dică a transformat penalty-ul și la cum mergeau treburile, speranțele noastre de a mai obține ceva din meci se reduseseră aproape de zero. Fotbalul și-a arătat însă fața înșelătoare, căci la nici cinci minute de la desprindere, Poli a reușit să marcheze: Poparadu l-a lansat foarte bine pe Boștină, cu o minge peste apărare, acesta a preluat eficient și a tras pe sub portarul ieșit în întâmpinare! Alb-negrii și-au încercat mai departe norocul cu mingi lungi și faze fixe, însă când se înfiripau nițel speranțele unui rezultat decent, Nohai a trimis o pasă direct la Mazilu în fața careului advers și acesta a luat-o în goană spre poarta noastră, cu Boldea pe urmele lui, doar ca Sakir să vină să îl oprească prin fault la aproximativ 35 de metri. Arbitrul a considerat că atacul fundașului macedonean nu viza mingea și l-a eliminat, Velcea introducându-l pe Miculescu pentru a suplini absența acestuia din apărare.
Gazdele puteau pune punct partidei în minutul 78, când eroarea lui Dobriceanu le-a permis să preia posesia, Coșereanu a trimis spre poartă, mingea a fost deviată de Petrovic, a plutit către Răduță, dar acesta nu a putut s-o trimită în poarta goală din doar câțiva metri. Cu glonțul trecut pe lângă ureche, Poli a continuat să caute egalarea, și în inferioaritate, iar în minutul 82 a fost nevoie de o intervenție excelentă a portarului advers pentru a respinge lovitura de cap a lui Goge (centrare Dobricean). Nici n-a fost degajată bine mingea, că fosta noastră cunoștință Adrian Neaga a pierdut-o la mijlocul terenului, Szekely a fost lansat înspre careu, și Popescu ieșit în întâmpinare nu a putut decât să-l rașcheteze pe atacantul nostru, suferind aceeași soartă ca și Sakir. Fără alte schimbări la dispoziție, gazdele s-au văzut nevoiți să trimită un jucător de câmp în poartă, acest rol fiind preluat de către deja numitul Neaga. Poli a continuat să testeze apărarea celor din Mioveni cu mingi lungi, Boștină reușind să devieze des balonul, și Szekely fiind destul de agil cu spatele la poartă, iar la o astfel de fază, în minutul 87, atacantul nostru a reușit să se întoarcă, a trimis spre poartă, iar doar ghinionul ca mingea să-l lovească în cap pe Neaga ne-a privat de egalare. Nimeni n-a mai putut să se opună în minutul 90, la un aut bătut de Nohai balonul ajungând în marginea careului la Petrovic, sârbul a șutat din voleu și mingea s-a dus imparabil spre vinclul din stânga, pentru o reușită de toată frumusețea. Ne-a mai trecut un glonț pe lângă ureche la o fază în care jucătorii gazdelor au fost găsiți într-un ofsaid discutabil, dar până la urmă alb-negrii au obținut un punct nesperat și destul de plăcut ochiului, chiar dacă jocul nu s-a ridicat mereu la nivelul ambițiilor declarate.

O.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Articole asemănătoare

Lotul Politehnicii Timișoara s-a reunit astăzi! La primul antrenament s-au prezentat 33 de jucători

Politehnica Timişoara s-a reunit astăzi pentru abordarea părţii secunde...

Din aceeași categorie

Manechinul Bianca Tănase se întoarce acasă. Agenția PTK Models i-a obținut semnătura!

Anii de experiență în modeling, petrecuți dincolo de graniță,...

Cu afaceriştii la psihiatru

Daca pana nu demult oamenii de afaceri ajungeau sa...

Începe curățenia de toamnă în Timișoara

Asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor,...

Da` ghiozdanul, cât e ghiozdanul?

Pe ultima sută de metri părinţii se uită cum...

Părinţii plătesc analize şi consultaţii pentru înscrierea copiilor la grădiniţă şi la şcoală

Cheltuieli în plus pe lângă rechizite, hăinuţe şi încălţări...