21 de ani de la dispariţia uneia dintre cele mai frumoase femei, Audrey Hepburn

- Advertisement -

“Sunt jumătate irlandeză, jumătate olandeză şi m-am născut în Belgia. Dacă aş fi câine, aş fi foarte confuz.”, spunea actriţa amuzată. Născută în 1929 şi provenind dintr-o familie aristocrată, se mută în Anglia la o vârstă foarte fragedă, în urma divorţului părinţilor ei. Când războiul loveşte iminent în 1939 se mută, din nou, alături de mama sa în Olanda, unde va suferi de malnutriţie, anemie acută, probleme respiratorii şi mai târziu, anorexie. Îşi încearcă cu graţie norocul în domeniul modelling-ului şi al baletului, după care se îndreaptă spre ceea ce avea să o facă celebră, actoria.

“A trăi este ca şi cum ai colinda printr-un muzeu. Doar mai târziu realizezi ceea ce ai văzut, te gândeşti la asta, cauţi explicaţii într-o carte, îţi aminteşti. Pentru că nu poţi înţelege totul din start.”

A jucat într-o serie de spectacole muzicale și a avut o serie de roluri secundare în filme britanice. În timpul unei filmări i se oferă un rol principal într-un spectacol de pe Broadway, unde se face remarcată. Prima sa producție Hollywoodiană este filmul Vacanță la Roma din 1953 unde deține rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul este un succes imens, iar Audrey câștigă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru prestația sa.Devenită foarte repede unul dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood, joacă în numeroase filme, dintre care cele mai apreciate sunt Mic dejun la Tiffany și My Fair Lady.

“Viaţa mea nu este din teorii şi formule. Este o parte instinct, o parte bun-simţ. Logică e şi ea utilă şi am dobândit-o din tot şi de la toţi, de la mama, din pregătirea mea de balerină, din revista Vogue, din legile vieţii, sănătăţii şi naturii. ”

Simbolul femeii frumoase şi rafinate, înzestrată cu o feminitate clasică, Audrey Hepburn are ceva din naturaleţea „laptelui cu miere”. „Stilul Audrey Hepburn” a rămas până în contemporaneiate unul foarte îndrăgit de femeile ce înţeleg prin eleganţă, simplicitate.Rochia neagră Givenchy din filmul Mic dejun la Tiffany a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, cel mai mare preț pentru o rochie dintr-un film.

„Cred în roz.Cred că râsul este cel mai bun exerciţiu care arde calorii.Cred în sărutări, multe sărutări.Cred că este important să fii puternic atunci când lucrurile nu merg cum trebuie.Cred că fetele fericite sunt cele mai frumoase fete.Cred că mâine este o nouă zi.”. Doamnelor şi domnilor, Audrey Hepburn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Spectacol aniversar pe scena Teatrului Maghiar. Actrita Fall Ilona, o viata dedicata teatrului

Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara o...

Dana Rogoz si Madalina Craiu vin la avanpremiera filmului ”Mo”, la Timisoara

Filmul ”Mo” va rula în săptămâna 4 - 10...

Festivalul Filmului European, la Timișoara

Vești bune pentru cinefilii timișoreni. Festivalul Filmului European revine...

ASU Politehnica Timișoara și-a lansat canal oficial de Youtube și film de prezentare

Pentru că o imagine face cât 1.000 de cuvinte,...

Puștiul Patrick Pascotă, într-un „film de Oscar”, la Vama Veche FOTO

La numai opt ani a devenit campion național călcând...