Cartoon Network aduce „Petrecerea Prieteniei” la Timişoara

- Advertisement -

La Timişoara, copiii vor putea face cunoştinţă cu câteva dintre cele mai îndrăgite personaje Cartoon Network: Gumball şi Darwin, cei doi prieteni din serialul animat „Uimitoarea lume a lui Gumball”, precum şi cu protagoniştii serialului „Să-nceapă aventura”, Finn şi Jake, care se află pentru prima dată în România.

“Fiecare întâlnire cu copiii ne reaminteşte că lumea desenelor animate, în care totul este posibil şi umorul se naşte din cele mai neobişnuite situaţii, rămâne la fel de fascinantă pentru cei mici, indiferent de viteza cu care se modifică lumea în jurul nostru. Pornind de la prietenia dintre personaje precum Gumball şi Darwin, Finn şi Jake, Sughiţ şi Ştirbul (Dragonii: apărătorii insulei) şi chiar Bugs Bunny şi Daffy Duck (The Looney Tunes Show), Cartoon Network le pregăteşte copiilor o aventură unică în lumea prieteniei, plină jocuri şi activităţi amuzante”, spune Andreea Spasova, Marketing şi PR Manager Turner Broadcasting pentru România, Rusia, Bulgaria şi ţările balcanice.

La fiecare eveniment va exista şi un spaţiu dedicat strângerii de jucării pentru copiii defavorizaţi, ca urmare a răspunsului fanilor la campania umanitară desfăşurată pe site-ul canalului Tv în decembrie 2013. Lansată sub sloganul „Bucuria de a dărui este la fel de mare ca bucuria de a primi”, campania a atras în număr mare copiii, care au jucat aproape 14.000 de jocuri şi au obţinut puncte, transformate de Cartoon Network şi sponsorii campaniei în 3.000 de cadouri pentru copiii defavorizaţi.

Serialul „Uimitoarea lume a lui Gumball”, difuzat la Cartoon Network de luni până vineri la 17:50, a obţinut până acum 21 de premii internaţionale, inclusiv cinci premii BAFTA, dintre care unul prentru cel mai bun scenariu. Comedia urmăreşte aventurile de zi cu zi ale lui Gumball, în vârstă de 12 ani, ale prietenilor şi familiei sale în neobişnuitul oraş Elmore. Cartoon Network va difuza maratonul episoadelor din Gumball pe 8 martie, de la 7:50, iar noile episoade din sezonul al 3-lea vor avea premiera în România în 2014.

„Să-nceapă aventura”, serial cult care a primit anul trecut un premiu Emmy pentru cea mai bună realizare individuală în animaţie, urmăreşte peripeţiile a doi buni prieteni, înţeleptul câine vorbitor Jake şi băiatul aventuros Finn, care trec împreună prin aventuri fantastice şi amuzante în regatul imaginar Ooo. Serialul poate fi urmărit la Cartoon Network de luni până vineri la 17:25, iar noi episoade din sezonul 5 vor avea premiera vineri, 14 martie, la aceeaşi oră.

Cartoon Network este unul dintre principalele posturi de televiziune pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Printre serialele reprezentative se numără „Uimitoarea lume a lui Gumball”, „Ben 10: Omnivers”, „Să-nceapă aventura” şi „Un show obişnuit”. Experienţa Cartoon Network este completată de website-urile premiate, de jocuri, VOD, aplicaţii mobile şi o gamă largă de produse sub licenţă. Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 21 de limbi şi 128 de milioane de case.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Bazar Cultural duce magia evenimentelor culturale mai aproape de cartierele timișorene

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația Tribul Artistic...

Expozitie internationala si concurs la Iulius Mall. Puteti admira peste 100 de pisici din toate rasele

Weekend special pentru iubitorii de pisici din Timişoara. Peste...

Trafic restricţionat în jurul Iulius Mall, până la finalul verii. Cum se va circula prin zonă

Veşti proaste pentru şoferii care au drum des prin...

Farmec deschide primul magazin Gerovital din Timișoara, la Iulius Mall

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă...