Sorin Grindeanu: Media de vârstă a Guvernului Ponta III, sinonimă cu înalta performanță

- Advertisement -

Sorin Grindeanu a declarat, într-un comunicat de presă, că politica românească dă semne de schimbare, prima dată în 20 de ani.  Deputatul s anunțat că ziua în care tinerii vor conduce România, zi așteptată de români încă de la Revoluția din 1989, a sosit în sfârșit

„Politica românească dă semne serioase de schimbare. În aproape 20 de ani de politică am auzit foarte des cât de importantă este generaţia de mâine, cum sunt pregătiţi tinerii pentru viitor sau ce accent se pune pe noul val. Deşi nu este cazul meu, ani de zile, tinerii în politică au fost activul când a fost vorba de muncă şi implicare şi pasivul când era vorba despre promovare. Ambiţia era hrănită cu promisiunea zilei de mâine. Am fost convins că lucrurile se vor schimba şi din fericire acest lucru se întâmplă chiar sub ochii mei, sub ochii noştri. În sfârşit „mâine” este ASTĂZI !”

Grindeanu se referă la faptul că Guvernul Ponta III este cel mai tânăr cabinet din istorie, media de vârstă situându-se la 44.4 ani: Gabriela Szabo, 38 de ani, la Ministrul Tineretului şi Sportului; Ioana Petrescu, 34 de ani, la Ministrul Finanţelor; Alexandru Răzvan Cotovelea, 40 de ani, la Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Răzvan Nicolescu, 36 de ani, ministru (delegat) pentru Energie; Florin Jianu, 38 de ani, ministru (delegat) pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii; Aurelia Cristea, 46 de ani, ministru delegat pentru Dialog Social.

„Pentru prima dată văd România condusă de un guvern cu o medie de vârstă sinonimă cu înalta performanţă, cu excelenţa, cu reuşita profesională şi academică. Tinereţea este pe val. Inteligenţa, personalitatea şi performanţă anticipează succesul echipei premierului Ponta. Şeful executivului a reuşit în sfârşit să facă mutarea câştigătoare pe care şi-o dorea încă din 2012, aceea de a promova mai mulţi oameni din generaţia sa.”

În încheiere, Grindeanu și-a îndeamnat colegii să aibă curaj și responsabilitate, și le-a cerut să lucreze în echipă, și cu timpul să devină motorul schimbării în bine, schimbare pe care, a adăugat Grindeanu, și-o dorește toată suflarea României.

„Vreau să mă fac bine înţeles şi am să punctez faptul că am un deosebit respect pentru experienţa colegilor, politicienii din prima generaţie post-revoluţionară, dar cred că acum este timpul nostru. Trebuie să demonstrăm că suntem curajoşi şi responsabili, să lucrăm în echipă, să fim acea schimbare pe care ne-am imaginat-o în toţi anii de până acum, pe care ne-am dorit-o şi pe care o aşteaptă toată suflarea României. Este momentul nostru, este momentul marii confirmări. În parlament, în guvern, în orice funcţie şi în orice poziţie profesională, trebuie să performăm. Avem o responsabilitate suplimentară care ne impune să depăşim limitele.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie