R.A.T.T. este pe genunchi de modernizare. După cum a promis edilul Nicoale Robu, tramvaiele din Timişoara vor beneficia şi de aparate de aer condiţionat. Acum, că nu a oferit detalii precise despre acest lucru, e altă mâncare de peşte.
Cea mai nouă şi inovatoare dotare vizează amplasarea aparatelor de aer condiţionat în spatele tramvaielor, în cuşti. Că doar avem oraş european, nu glumă. Se zvoneşte că timişorenii vor avea posibilitatea de a vota câte grade doresc să fie în tramvai pe parcursul călătoriei lor, iar în funcţie de majoritate, vatmanul va realiza o aproximare prin lipsă şi va manerva telecomanda din cabină. Atenţie! În cazul în care aveţi de gând să folosiţi o telecomandă universală pentru a persifla acest sistem, veţi risca o sancţiune ce constă între contravaloarea biletului şi şpaga controlorului.
Nici restul mijloacelor de transport în comun nu scapă de reabilitare. În troleibuze, la fiecare scaun va fi amplasat câte un lighean cu apă în care călătorii îşi pot răcori tălpile, în vreme ce autobuzele vor fi dotate cu ventilatoare cu picior, prinse în şuruburi de podea.
R.A.T.T. vă doreşte călătorie plăcută !