Piaţa Leonardo da Vinci din Timişoara a fost „repusă” în circulaţie sâmbătă, în jurul prânzului, alături de Podul Michelangelo din imediata apropiere. „Marea inaugurare” a făcut-o primarul Nicolae Robu, care a venit cu maşina la acest „eveniment”, asemeni celorlalţi „oficiali” prezenţi, motiv pentru care le era greu să descopere una dintre cele mai dureroase probleme a uneia dintre categoriile participante la trafic.
Discutăm în situaţia de faţă de biciclişti! O categorie care, dacă se deplasează pe trotuare, este hulită de pietoni, iar dacă se deplasează pe carosabil, este, de multe ori, respinsă aproape cu ură de o mare parte dintre şoferi. Ei iată că şi Primăria Timişoara dă dovadă de un „miserupism” maxim la adresa celor pasionaţi de pedalat. Deşi se laudă cu aproape 100 de kilometri de piste de biciclete existenţi la nivelul oraşului, instituţia nu a ţinut cont, la realizarea lucrărilor de pe şantierul Michelangelo, de faptul că bicicliştii au nevoie de „rampe” pentru accederea pe trotuare, sau a ţinut cont „la mişto”.
„Pistele vor fi marcate pe trotuare, aşa cum prevede codul rutier din România, dar mai sunt unele mici lucruri de făcut, cum ar fi împrăştiere de nisip peste dalele montate, pentru a umple rosturile dintre acestea, după care, se vor face şi marcajele pistelor” ne-a declarat Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Timişoara.
Trecând exact la subiect, pentru că nu lipsa marcajelor la „inaugurare” a fost marea problemă a bicicliştilor, pistele vor fi cu adevărat nişte capcane, şi aici mă refer la urcarea şi coborârea pe şi de pe trotuare, respectiv insulele din intersecţia reamenajată „fără cap”, aş îndrăzni să spun, ţinând cont de faptul că bordurile nu au fost coborâte până la nivelul asfaltului, unele dintre acestea având o înălţime de circa 5, până la 7 centimetri, ceea ce este foarte mult. Cea mai mare bordură ce necesită traversare este, din primele „cercetări” pe care am apucat ieri să le fac, cea de la intrarea pe strada Cluj, a cărei borduri dau impresia că lucrătorii firmei care a realizat lucrarea au uitat efectiv să o coboare.
Anomalii de acelaşi gen pot fi întâlnite şi la alte astfel de „insule” din intersecţie, iar cireaşa de pe tort este de departe cea în care pista de biciclete „urcă” pe trotuar, tocmai acolo unde bordura abia „începe” să coboare… deci bicicliştii au de urcat un hop de 10-15 centimetri.
În această situaţie, mă întreb, totuşi, în care secol se va putea realiza şi la Timişoara o lucrare complexă care să ţină cont de absolut toate categoriile de beneficiari, fără a modifica şi modifica, din nou şi din nou tot ce face „Dorel”?
Să nu uităm că Timişoara are peste 15.000 de biciclişti „înmatriculaţi” de cei de la Verde pentru Biciclete.
