Vrei să îl înjuri pe Ponta? Te ajută Vadim Tudor! Numerele de telefon ale liderilor din Guvern, publicate în România Mare

- Advertisement -

Iată, în sfârșit, Vadim Tudor face o faptă aproape admirabilă. O să vă explic mai încolo de ce „aproape”. Tribunul a publicat, probabil din memorie, în ziarul România Mare, pe care îl conduce, numerele de telefon ale tuturor liderilor din coaliția PSD, PP-DD, PC. Intenție onorabilă, desigur, mai ales că alături de listă se află și îndemnul „Dacă doriți să îi înjurați…”. Evident că demersul se înscrie în conduita și pe linia politică a fostului partid pe care l-a administrat: xenofob, naționalist, ultraortodox și de mahala. Ținem cu toți minte faimoasa replică pe care  politicianul i-a dat-o, în urmă cu ceva vreme, unei femei prezente cu el în platoul unei televiziuni: „Hai sictir de bagaboanta dracului”, cuvinte înălțătoare pentru cel care se lăuda obsesiv cu titlul de „demnitar european”.

Nu mă înțelegeți greșit, Ponta, Iliescu, Geoană, Diaconescu etc. merită să fie înjurați cu vârf și îndesat, sau să li se îndese cu vârf (în ce orificiu doriți dumneavoastră), dar nu mă pot abține să nu consider invitația ziarului ca fiind una izvorâtă din impotența și insuccesul politic și intelectual al unei persoane care nu realizează că a fost dintotdeauna o caricatură sinistră a demnității și a onoarei, a bunului simț și a modestiei, care acum se zbate să supraviețuiască capcanei în care a picat și pe care chiar el însuși și-a întins-o. E greu, chiar și în România, să îți ascunzi ipocrizia când urli împotriva unei clase politice putrede deși chiar tu ești o combinație lipsită de subtilitate dintre Gore Pirgu a lui Mateiu și Stavrache, faimosul hangiu creat de Caragiale.

Totuși, ai putea, cititorule, să suni. Și evident că ai deveni automat prietenul nedeclarat al Tribunului. Ai putea să îl bagi și să îl scoți pe Ponta, să îl tragi la răspundere pentru plagiat, pentru populisme, pentru arivism, pentru nepăsare, pentru mutra de mongoloid, ai putea să îl acuzi că o are mică în contrast cu averea lui cea groasă. Și după asta, liniștit și satisfăcut ți-ai vedea de traiul la limită, de salariul insuficient, de creditul bancar care te sufocă. Sau, doar o idee, ai putea să ieși la protest, să ieși la vot, să ștampilezi altfel, să adopți o atitudine verticala și să zici „gata cu hoții”.

Demersul lui Vadim e aproape admirabil pentru că el e aproape normal, mai puțin când are ieșiri rasiste, jignitoare, anti-intelectuale, libidinoase, egocentrice. Știți ce l-ar fi scăpat de caracterizarea aceasta? Dacă ultimul pe listă ar fi fost și numărul său de telefon…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

La noapte trecem la ora de vară!

În această noapte, România trece la ora de vară....

La furat de baterii auto din curtea Selgros

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție...

Politia Locala Timisoara: ”ATENTIE în aglomeratie! Hotii nu intra in vacanta!”

Poliția Locală din Timișoara atrage atenția asupra faptului că...