Dragan Petricevici e FERM: ”Timișoara baschetbalistică să fie acolo unde merită orașul TIMIȘOARA, adică sus!”

- Advertisement -

După ce a transferat nu mai puțin de opt baschetbaliști, numai unul și unul, câțiva dintre ei fiind ”repatriați” de clubul de pe Bega, Dragan Petricevic, antrenorul timișoreni trage primele concluzii. Cu Bogdan Popescu, Bogdan Stăncuț, Octavian Boian, Milos Pesic, Vladimir Tica, Dalibor Persic, Jahenns Manigat și Kevin Lewis în lot, Petricevic îndrăznește să spere la mult mai mult din viitoarea ediție a Ligii Naționale de baschet masculin. ”Jucătorii aduși sunt în primul rând foarte ambițiosi, o mare parte dintre ei câștigând titlul național acolo unde au evoluat și acesta este un lucru important. Am ales jucători cu caracter puternic, experiență și ambiție. Personal, aștept cu nerăbdare sezonul următor. Știu că vom avea un campionat echilibrat și că doar două-trei victorii vor face diferența între locul întâi și locul al optulea” a declarat Dragan Petricevic, antrenorul BC Timișoara.

”Leii din Banat” au înregimentat în actuala pauză competițională trei campioni naționali de seniori: Milos Pesic, care a câștigat titlul în Georgia, cu Dinamo Tbilisi; Kevin Lewis s-a încoronat în Finlanda, cu Tampereen Pyrinto; Vladimir Tica este triplu campion al României, cu CSU Asesoft Ploiești.

“Lotul mă mulțumeste în totalitate și sunt convins că am ales bine. Am avut mână liberă în aducerea lor, așa că din start preiau întreaga răspundere a rezultator pentru viitorul sezon 2014/2015, lucru care este și normal. M-am bucurat de toată încrederea și sprijinul conducerii și managarului general, ceea ce denotă faptul că BC Timisoara este un club serios si profesionist” a mai spus Petricevic.

Al șaptelea an pentru ”timișoreanul” Petricevic. Vrea PUBLIC în tribune și VICTORII pe teren!

Tehnicianul alb-violeților începe în această toamnă cel de-al șaptelea sezon la cârma bănățenilor, reușind aducerea unui trofeu extrem de important în această perioadă – Cupa României, în 2010. Dragan Petricevic a învățat multe despre spiritul orașului de pe Bega și vrea să ”transfere” din spiritul său de învingător și jucătorilor pe care-i ”administrează”. “Ard de nerabdare să ne măsurăm puterile cu toti, indiferent de loturile pe care le vor avea. Noi suntem echipa Timișoarei, vom ieși la luptă şi cu Barcelona dacă trebuie şi vom lupta. Şi când vom pierde meciul nu vom ieși ca niște învinși de pe teren. Trebuie să avem multă răbdare, să înţelegem că sezonul începe in octombrie, că primele analize se fac în decembrie și nu după primele meciuri amicale. Spun asta pentru că am devenit o societate nerăbdătoare, care în două zile se satură de orice și care are memoria scurtă, mai ales când e vorba de lucruri bune. Avem un lot cu caractere de învingători, iar ca să obținem rezulate trebuie să fim sănătoși, pozitivi, echilibrați și să ne ocolească ghinioanele de toate felurile. Timișoara înțelege că poți să și pierzi, dar Timișoara nu cedează fără luptă și când pierde nu cade, trage aer în piept și iese la bătaie din nou… și tot așa până învinge! Ăsta e spiritul Timișoarei, cu asta va adormi și cu asta se va trezi toată echipa. Energia de pe teren trebuie să se transmită spre tribună, dar și invers. Eu pot promite timișorenilor că vor recunoaște acest spirit pe teren, dar nu pot să oblig pe nimeni să intre în sală. Cei care nu doresc să intre vor găsi mereu motive, ca în bancul cu lupul și ursul care vor să-l bată pe iepuraș, dar pentru mine există un singur motiv și un singur obiectiv pentru sezonul următor: Timișoara baschetbalistică să fie acolo unde merită orașul TIMIȘOARA, adică sus! Toate transferurile, toată invenstiția, toată munca tuturor celor de la clubul nostru, toate sunt făcute doar în interesul Timișoarei” a mai declarat Dragan Petricevic, antrenorul BC Timișoara.

Alb-violeții se vor reuni pe 30 iulie 2014, iar programul perioadei precompetiționale va fi anunțat în scurt timp de bctimisoara.ro, site-ul oficial al ”Leilor din Banat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

BC Timisoara, meciuri de verificare cu alb-violetii din Kecskemet

Pauza în care a intrat competiția națională de baschet...

”Leii din Banat” intalnesc SCM U Craiova in ultima etapa din turul grupei A a Ligii Nationale

SCM Timișoara întâlnește SCM ”U” Craiova în ultima etapă...

Destinație SURPRIZĂ pentru fostul antrenor al lui BC Timișoara, Dragan Petricevic

Destinație surpriză pentru fostul antrenor al lui BC Timișoara,...

Trei cât unul singur. Bota, Markovic și Toroman, în locul lui Petricevic pe banca tehnică

După decizia luată de Dragan Petricevic de a o...