Luni, 25 august 2014, în jurul orei 17:00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni a oprit pentru control pe comunicaţia DN 59 B, un autoturism marca ”Peugeot” cu numere de înmatriculare provizorii, condus de către Bogdan V., în vârstă de 21 de ani.
Oamenii legii i-au solicitat şoferului să prezinte documentele de identitate, actele autoturismului şi permisul auto, însă tânărul a declarat că nu are documentele asupra sa. Bărbatul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că Bogdan V. nu deţine permis de conducere, iar plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate din 15 aprilie 2014, motiv pentru care poliţiştii de frontieră i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.