Poli Timișoara, eliminată surprinzător din Cupa României. Șoimii s-au calificat, deși bănățenii au condus cu 2-0

- Advertisement -

Echipa bănățeană a dominat jocul de la un capăt și până, aproape de celălalt, Poli reușind prima ocazie în minutul 9, când Carlos a tras de la 16 metri, dar portarul pâncotan Irimia s-a opus. Două minute mai târziu, puștiul Dragomir l-a nimerit pe Irimia din șapte metri, iar Keita, după executarea cornerului, a șutat peste poartă de la 16 metri. Minutul 19 aduce trei șanse pentru alb-negrii. Carlos trimite în brațele lui Irimia, pentu ca peste doar câteva secunde portarul Șoimilor să respingă de sub bară mingea trimis cu capul de Cânu, iar după al doilea corner consecutiv, același Irimia să intervină la șutul din cinci metri al lui Stavric. Nici Szekely nu s-a ”abținut” de la un șut zdravăn, dar mingea a ocolit de puțin vinclul porții celor de la Pâncotan. Cu șase minute înainte de pauză, Szekely avea să deschidă scorul cu un șut din careul mare, după o lansare a lui Morariju. Stavric a fost la un pas de 2-0 în minutul 40, dar Irimia a scos din nou șutul sârbului, trimis din zece metri!

Pauza părea să fi fost un sfetnic bun pentru elevii lui Alexa, care la numai șase minute de la revenirea pe gazon, făceau 2-0, prin același Szekely, care a marcat cu capul din șase metri, după un corner executat excelent de Carlos Eduardo. Meciul curgea spre o victorie firească a echipei venite din banat, însă a venit minutul 69, când Dubeștean a înscris pentru 1-2 din penalty, după ce arbitrul de centru a acordat ”11 metri” ușor, la un duel între Scutaru și Mihai. Suciu, de la oaspeți, a fost eliminat pentru două ”galbene” în minutul 73, însă dezechilibrul nu s-a văzut decât prin prisma ratărilor. Popovici, Dragomir și Szekely nu au reușit să trimită mingea ”în ațe”, ceea ce a făcu ca în minutul 77, gazdele să reușească egalarea, contrar cursului jocului, făcând 2-2, prin Mihai. Lovitura sub centura elevilor lui Alexa avea să vină pe final, când Lung a înscris cu capul din careul mic, după un corner executat de pe partea dreaptă! Nici Keita, care a nimerit bara de la 18 metri în minutul 88 și nici Dragomir sau Lazăr nu au mai reușit trimiterea meciului în prelungiri, prin ocaziile lor la poarta lui Irimia, iar scorul final avea să rămână 3-2.

”Am avut foarte multe ocazii, dar ne-am bătut joc de ele. Exceptând trei momente, golurile primite, cred că a fost cel mai bun joc al nostru. Am luat gol dintr-un penalty pe care nu-l comentez, dintr-o pasă lungă de vreo 50 de metri și dintr-o fază fixă. Am ratat cu poarta goală, am avut o bară, am avut om în plus, avantaj 2-0, dar se pare că nu e de ajuns. Ne-am bătut joc de noi. Ne interesa un traseu lung în Cupă, dar mă supără că am jucat bine și că am ratat prea mult”, a spus Dan Alexa după întâlnirea de la Pâncota.

Şoimii Pâncota: Irimia, Vițu, Lengyel, Lung, Siminic, Polgar, Suciu, F. Cuedan (min.56- Pantea), Dubeștean, Staicu (min.53- Băd), Mihai. Antrenor: Dan Cuedan.

Poli Timișoara: Smaranda, Bălace, Bocșan, Cânu (min.55- Scutaru), Morariju, Dragomir, Trandu, Keita, Carlos (min.80- Lazăr), Szekely, Stavric (min.73- Popovici). Antrenor: Dan Alexa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

SCM Politehnica Timisoara a cucerit Cupa Romaniei la handbal masculin

Echipa masculină de handbal SCM Politehnica Timișoara a dispus,...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...