Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara aniversează miercuri, 1 octombrie 2014, începând cu ora 11:00, ”Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”. Programul artistic va fi suținut de grupul vocal artistic al Penitenciarului Timișoara. Această manifestare se va desfăşura la sediul instituţiei situate pe str. Inocenţiu Klein nr. 25-29, transmite Elena Iolanda Răducan – șeful acestui serviciu.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Timiș, Viorel Popa, ne-a informat cu privire la mesajul transmis de președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Ileana Ciutan, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pe care vi-l redăm mai jos:
”Dragii noştri părinţi şi bunici,
Ziua de 1 octombrie, dedicată omagierii celor ajunşi în toamna vieţii, este o zi specială pentru toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă, zi încărcată de înţelepciune şi har.
Am deosebita plăcere şi -în acelaşi timp- marea onoare de a mă adresa dumneavoastră în cel de-al treilea an de mandat ca Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, animată de dorinţa de a vă transmite expresia celor mai sincere sentimente de preţuire.
Toate acţiunile şi măsurile promovate de colegii din Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi din casele teritoriale, au ca principală preocupare oferirea de servicii publice de calitate, accesibile şi aproape de beneficiari. Îmi doresc pentru mine şi colegii mei să trăim, prin dumneavoastră, satisfacţia misiunii îndeplinite.
Astăzi însă, mai mult ca oricând, afecţiunea şi recunoştinţa noastră se vor revărsa asupra dumneavoastră, făuritori de valori materiale şi spirituale, suflete nobile care ne-aţi călăuzit paşii în viaţă şi ne sunteţi modele de urmat.
Doresc să vă asigur că priceperea şi energia noastră vor fi orientate şi în continuare pentru a vă fi sprijin atunci când veţi avea nevoie, iar în mintea şi sufletul meu aveţi un loc aparte.
Adresez tuturor calde urări de sănătate, linişte şi bucurii alături de cei dragi.
La mulţi ani!
Preşedinte CNPP,
Ileana Ciutan”.