Cosmin Ţînta – O cursă a iepurilor

- Advertisement -

Nu că am avea ce sărbători, pentru că în cursa asta nu aleargă nimeni pentru noi. Dar va fi cea mai crâncenă şi deopotrivă spectaculoasă goană spre Cotroceni pe care o suportă România de la ‘89 încoace.

Pentru unii, miza e să pună stăpânire totală pe această ţară. Pentru alţii, să rămână în jocurile puterii cu şanse. Resursele scoase la înaintare sunt uriaşe, interesele la fel, strategiile fără echivoc.

Avem 14 candidaţi, dintre care unii sunt aşa-zişi” iepuri”, aruncaţi de specialişti în cursă doar pentru a ataca adversarul din mai multe direcţii şi pentru a-i defalca din procente. În opinia mea, exceptându-i pe cei câţiva candidaţi intraţi în joc din prea multă naivitate sau din dorinţa de a-şi face imagine, toţi sunt un fel de iepuri.

Nişte iepuri “la lesă”, iuţi de talpă în folosul grupurilor de interese pe care le reprezintă şi extrem de atenţi la fiecare tremur ce vine de la acestea prin intermediul lesei. De noi le pasă doar ca număr de puncte ce trebuie strânse pentru afişajul de pe tabelă, la finalul cursei.

Şi mai au ceva aceşti iepuri, ca nişte mutanţi de laborator ce sunt: pe lângă incisivi, au şi canini. Şi sunt gata să se muşte între ei fără milă, pentru a-şi elimina adversarii!
De aici, singura parte interesantă pentru noi.

Din grotescul acestei curse vom putea afla câte ceva în plus despre cum a fost batjocorită şi făcută praf o ţară, vreme de un sfert de secol. Chiar dacă parlamentarii şi-au dat “la timp” vacanţă pentru a nu lăsa descoperite nişte personaje grele din dosarul Microsoft.

Şi chiar dacă au făcut tot ce au putut ca să mai bage un pumn în gura presei prin nişte modificări adoptate tacit… Informaţiile despre corupţia şi vânzarea de ţară din acest sfert de secol vor ieşi la iveală, pentru că sunt arme indispensabile în bătălie…

Eu unul aştept, de exemplu, să bubuie şi povestea cu EADS-ul, că tot se vorbeşte de ceva vreme despre acest caz. Să ne reamintim un picuţ… Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat era încheiat fără licitaţie în 2004, între EADS Deutschland GmbH şi Ministerul de Interne.

Valoare- 534 de milioane de euro. Fiindcă banii n-or fi ajuns, acesta a fost extins în 2009 cu vreo 200 de milioane de euro. Cică unele buzunare s-au umplut atunci de gologani. De scandalizat s-au scandalizat americanii, supăraţi că au pierdut aşa o bucăţică grasă…
Iartă-mă, Doamne că-ţi cer asta…

Dar lasă-i să se muşte între ei! Şi lasă-le gura slobodă… Că tare aş vrea să mai iasă la iveală şi altele. Prea ne-au sărăcit pe noi, în timp ce i-au făcut pe nişte austrieci mari jucători pe piaţa de combustibili, deşi n-aveau cu asta nici în clin nici în mânecă.

Prea ne-au făcut slugi la camăta internaţională, trântind sistemul bancar şi umplându-ne de datorii. Prea am ajuns să mâncăm din import, deşi am putea hrăni vreo jumătate de Uniune. Prea, prea, prea…

Aşadar, vizionare „plăcută”! Aaaa… ca de final, de ce sunt potrivite seminţele şi nu altceva? Fiindcă au veleităţi de „doi în unul”. Poţi să şi ronţăi, să-i şi scuipi să nu se deoache pe iepurii cei gonaci către Cotroceni. Că prea sunt faini şi devotaţi intereselor noastre!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie