Sollazzo s-a despărţit de BC Timişoara

- Advertisement -

Sollazzo s-a despărţit de BC Timişoara 1Venit în vară pe Bega, americanul Adam Sollazzo este primul care părăseşte echipa de la startul noului sezon competiţional. Bachetbalistul de 22 de ani a ales să plece înapoi, în Statele Unite ale Americii, chiar dacă ofertele pe numele lui nu lipseau, în ultima perioadă acesta având posibilitatea de a alege contracte în Slovacia sau Ungaria.

Ajuns pe Bega în perioada de pregătire a „leilor”, Adam Sollazzo s-a şi despărţit de alb-violeţi. Deşi nu a evoluat în nici un meci oficial pentru BC Timişoara, americanul s-a despărţit amiabil de clubul bănăţean, cele două părţi ajungând la un acord în ceea ce priveşte rezilierea contractului semnat în vară.
Văzuţi cu şapte „stranieri” în lot, oficialii BC Timişoara au luat hotărârea ca unul dintre aceştia să plece, cel vizat fiind americanul Adam Sollazzo, tânărul de 22 de ani, aflat la primul contact cu sportul european. Acesta a fost „sacrificat” întrucât regulamentele interne permit înregimentarea unui număr de maxim şase jucători din afara ţării înscrişi pe foaia de arbitraj în Liga Naţională, BC Timişoara având acum exact acest număr de străini.
Sollazzo a plecat înapoi în Statele Unite ale Americii, acesta refuzând, cel puţin deocamdată, oferte venite pe adresa clubului bănăţean, pe numele său, oferte serioase din Slovacia şi Ungaria, informează printr-un comunicat clubul BC Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...

Timisoara mai poate astepta: CNI finanteaza un stadion de 10.000 de locuri la Slatina

La începutul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin...

Primăria Timișoara își ia expert pentru a stabili prejudiciul cauzat de finanțarea echipelor sportive

Este oficial, după ce a pierdut procesul cu Curtea...