Marius Craina, managerul Spitalului Clinic Judeţean Timişoara, a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte executiv al filialei locale a Partidului Social Democrat din Timişoara. Craina s-a impus în fața lui Horea Băcanu, câștigând detaşat în faţa adversarului pentru funcția de președinte executiv, reușind să adune 330 de voturi, în timp ce Băcanu a strâns numai 125.
”Mă mândresc cu o carieră profesională de excepție, dar am muncit enorm de mult pentru ea. Sunt un om extrem de ambițios și ambiția am s-o pun și în această formațiuine, în această mare familie numită PSD”, a spus Craina după aflarea rezultatului, făcându-și și o caracterizare a carierei și a vieții sale.
Craina a amintit și care sunt obiectivele sale punând accentul pe ”munca de echipă” și pe respectul reciproc. ”Prin munca de echipă, rețineți cuvântul echipă, prin munca de familie și prin respectul reciproc prin care ni-l arătăm unii celorlalți, să împlinesc un vis, un vis pe care toți îl avem, și anume ca peste un an de zile, ziariștii prezenți astăzi aici să arunce știrea bombă: PSD Timișoara a câștigat bătălia pentru Primărie. Din punctul meu de vedere, în mine veți avea un colaborator, veți avea un prieten indiferent de rezultatul acestor alegeri. Este doar o competiție, viața merge înainte. Partidul trebuie să treacă repede și unit peste această competiție. Nu vă promit absolut nimic, decât ceea ce pot să fac”, a încheiat Craina.
[responsive_youtube