Euro, creștere ușoară, monedele din regiune, în regres

- Advertisement -

Cursul monedei unice a crescut de la 4,4041, minimul ultimelor trei luni, la 4,4056 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4090 lei, în creştere faţă de închiderea de luni. Tranzacţiile s-au realizat între 4,4030 şi 4,4120 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4040 4,4070 lei.

Creşterea plasamentelor în dolari, a aus o majorare a cursului monedei americane de la 4,0136 la 4,0149 lei, însă cotaţiile din piaţa valutară au urcat de la 4,01 la 4,034 lei.

Media monedei elveţiene, care se deprecia pe pieţele internaţionale la 1,06 – 1,065 franci/euro, a scăzut de la 4,1532 la 4,1507 lei.

Evoluţia leului nu a fost influenţată de decizia C.A. al BNR de a menţine rata dobânzii de politică monetară la 1,75%/an, precum şi a ratelor rezevelor minime obligatorii, atât în lei cât şi în valută. Această decizie era deja anticipată de piaţă, după ce guvernatorul Mugur Isărescu afirmase că BNR nu va mai reduce dobânda de politică monetară, în condiţiile unei rate negative a inflaţiei şi a creşterii PIB în acest an cu circa 4%. Pentru anul viitor analiştii au părerile împărţite, anticipându-se fie o scădere la 1,5%, fie o creştere la 2,5%.

Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de euro asemănătoare cu a leului, cea poloneză coborând la 4,139 – 4,157 zloţi iar cea maghiară la 306,9 – 308,8 forinţi.

Perechea euro/dolar continua să scadă, la 1,0933 – 1,0987 dolari, după ce vinerea trecută ea a crescut la 1,1113 dolari. Scăderea euro era pusă pe seama incertitudinilor legate de Grecia, acolo unde Bursa de la Atena a pierdut, în doar două zile de la redeschidere, 16,2% din valoarea totală a acţiunilor.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie între 1,0956 şi 1,0992 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

FLIGHT FESTIVAL revine în forță la Timișoara

James Arthur, Subcarpați, Deliric x Silent Strike w/ Muse...

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Trafic în continuă creştere pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Ce destinaţii noi se introduc

Numărul de pasageri care ajung pe Aeroportul Internaţional Timişoara...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...