Toate persoanele din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara care vor dori să-și execute plățile către compania ENEL în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2015 nu o vor putea face la Punctele ENEL, întrucât acestea vor fi închise, fiind zile libere legale. În celelalte zile, Punctele ENEL vor funcționa la fel, după programul obișnuit, iar în 27 noiembrie și în 2 decembrie 2015 programul de funcționare va fi între orele 8.00 – 16.00.
Totuși, ca alternativă, clienții ENEL Energie pot folosi următoarele modalități de plată.
NUMERAR
În magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, benzinăriile OMV, prin Westaco, automatele de încasare ROBO ale BRD Groupe Societe Generale, BNA ale Unicredit Ţiriac, Rompay, băncile partenere.
REŢEAUA DE ATM–uri (bancomate)
Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, UniCredit Ţiriac Bank (folosind orice card bancar), Piraeus Bank Romania, Bancpost, Banca Transilvania, Garanti Bank, RIB – Romanian International Bank, Raiffeisen Bank.
DEBIT DIRECT
ING Bank, Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Piraeus Bank Romania, Banca Italo Romena, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Bancpost, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.
INTERNET
Fastbanking – Bancpost, Click 24 Banking – BCR, BRD-Net şi BRD@ffice – BRD, Internet Banking – CEC Bank, Citibank Online – Citibank, Home Bank – ING Bank, Online Banking şi BusinessNet – Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Online – Raiffeisen Bank, Piraeus Online Banking – Piraeus Bank Romania, Banca Transilvania, Alpha Bank, INTESA SANPAOLO Bank prin intermediul noii aplicaţii de Internet Banking I-B@nk, Garanti Bank.