TVA de 9% la alimente? Gogoașă electorală sau realitate?

- Advertisement -

TVA de 9% la alimente? Gogoașă electorală sau realitate? 1Guvernul va relua discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind reducerea TVA la 9% pentru alimentele de bază, după ce Ministerul Agriculturii se va consulta pe această temă cu Ministerul Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta. El a susţinut că, în discuţiile anterioare pe această temă, Fondul nu s-a opus unei astfel de reduceri, dar a cerut Guvernului să analizeze foarte clar efectele asupra bugetului şi modul de acoperire a acestora. Ponta precizat din nou că susţine o schemă în care 15% din TVA plătită la alimente să fie restituită producătorului care vinde în mod legal, pe bază de facturi. „La momentul construirii bugetului pe 2013, trebuie văzut efectul pe încasările bugetare la TVA şi mai ales perioada în care absorbim primele două-trei luni de încasări mai mici. Chiar dacă pe hârtie avem 24% TVA la produse agricole, în realitate, din cauza evaziunii fiscale, încasezi mai puţin. Cu această schemă în care îl obligi pe producător să aducă facturi pentru a primi 15% înapoi, după două-trei luni în care încasările la TVA pentru aceste produse vor scădea, putem avea încasări mult mai mari”, a spus Ponta, aflat la Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii.

Buget construit pe reducerea TVA

Premierul a mai arătat că, exceptând România şi Danemarca, toate ţările din Uniunea Europeană aplică un regim diferenţiat de TVA la produse agricole şi că „piaţa neagră” în domeniul produselor agricole din România este estimată în prezent la până la 80%. În vară, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin , afirma că bugetul pentru anul viitor va include „cu siguranţă” TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an. Constantin a afirmat că scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea fiscală cu 15-20%.

O.T.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Ungurii se pregătesc să ”ATACE” vestul României? Ce ar putea face în județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare

Secretarul-şef al Asociaţiei maghiare pentru comerţ OKSZ, Gyorgy Vamos,...

TVA scade la 9%, de la 1 iunie! Ce produse și servicii sunt vizate pentru scăderea taxei

Primul ministru al României a anunțat marți, 7 aprilie...

Un bărbat de 57 de ani, prins la furat de COSMETICE, la Timișoara! Ce a furat o tânără de 21 de ani, în aceeași...

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Timişoara efectuează cercetări faţă...

Propuneri PNL, program de guvernare: Reducerea TVA la 19% din 2016 și eliminarea taxei pe stâlp din 2017

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, premier propus de acest partid,...