Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Parcarea ”ANTI-drift” de la stadionul Dan Păltinișanu, aproape GATA! Cum arată zona acum FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Timișorenii care locuiesc în apropierea celui mai mare stadion din Banat vor avea, în sfârșit, liniștea la care tânjesc de ani de zile. De mai bine de 15 ani, locuitorii din apropierea arenei ”Dan Păltinișanu” s-au plâns constant autoritățiilor locale de faptul că, fie iarnă sau vară, în parcarea de la accesul auto al stadionului au loc diferite ”manifestări” care mai de care mai zgomotoase a căror principali ”actori” sunt șoferii cu un nivel ridicat de adrenalină, care își turează excesiv motoarele mașinilor puternice, fac drifturi, liniuțe și alte astfel de ”spectacole”, care nu au ce căuta pe un doemniu public. E foarte adevărat că aceștia nu au un loc special amenajat pentru aceste ”distracții”, iar de asta ar trebui să se ocupe tot autoritățiile locale, însă, asta e altă ”mâncare de pește”.

Deși ”problema” datează din vremea fostei administrații, fostul edil de pe Bega nu a reușit să găsească o soluție pentru eliminarea fenomenului mai sus amintit, singurul mijloc de a-i stăpâni pe ”piloții de ocazie” fiind sancțiunile aplicate de Poliția Locală, care, oricum nu au un cuantum care să-i sperie pe drifteri. Ei bine, aceastei probleme i-a fost pus punct odată cu reamenajarea spațiului din jurul stadionului, dar și cu încheierea primei părți a proiectului de reabilitare a străzii Podeanu.

Apariția unui sens giratoriu nou-nouț în zona în care se făcea accesul spre parcarea din fața porții auto a stadionului Dan Păltinișanu a dus și la reconfigurarea acesteia, care a luat o formă total nouă, șoferii neavând posibilitate efectuării de maevre ce pot deveni periculoase și numai în situația în care doar câteva mașini sunt parcate ”răzleț”. Parcarea a fost regândită și amenjată cu borduri între fiecare câte două rânduri de autotursime care pot parca față în față, borduri care vor ”străjui” copaci și stâlpii care iluminează perimetrul. Aceasta mai necesită doar marcajele și alte câteva ”detalii” care se finaliza zilele următoare.

În plus, amenajarea spațiului din jurul arenei sportive ca spațiu destinat exclusiv traficului pietonal ”ajută” la liniștea de lipsa căreia se plângeau de atâția ani cei care seară de seară și noapte de noapte erau obligați să suporte scârțâitul roților și putoarea de cauciuc ars, ca să nu mai vorbim despre riscurile la care se expuneau timișorenii care făceau jogging în jurul stadionului sau care alegeau o plimbare cu rolele sau bicicleta, toți având acum piste speciale, dedicate (din exterios spre interior): pietonii, bicicliștii, rolerii și skaterii și alergătorii. Mai mult decât atât, pe ambele laturi ale acestor piste au fost plantați deja aproape 200 de salcâmi violet, copaci care cresc foarte înalți și fac flori în culorile ”Poli”, iar ca să pomim despre mireasma acestora… va fi îmbătător!

Iată cum, cu o investiție nu foarte mare, administrația actuală reușește să rezolve mai multe probleme dintr-un singur ”foc”!

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore