Vaporașul Decebal a fost testat la apă, miercuri. Reprezentanții Primăriei Timișoara au dat asigurări că ambarcațiunea va fi pusă la dispoziția timișorenilor de la 1 iunie.
Prima ambarcațiune care a sosit în orașul de pe Bega, denumită Decebal, a fost lansată miercuri dimineață la apă, în zona Iosefin. Au fost prezenți atât reprezentanți ai primăriei, cât și ai firmei care a construit vaporașele și ai RATT, care se ocupă de instruirea marinarilor. De pe margine, mai mulți timișoreni au privit primele teste la apă ale ambarcațiunii care a pornit spre Flora, unde a și acostat.
Vaporașele au o capacitate de 50 de locuri și vor circula cu maxim 15 km/h pe Bega.
Prezent la lansarea la apă, primarul Nicolae Robu a anunțat că timișorenii se vor putea plimba cu ambarcațiunile începând cu 1 iunie. Transportul nu va fi gratuit, așa cum s-a anunțat în nenumărate rânduri, ci va fi contra cost.
Deocamdată la Timișoara au ajuns patru vaporașe din șapte. Restul trebuie livrate până în 30 iunie.
Foto: Facebook/PNL Timișoara