La mai bine de un an de zile de când Timişoara a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, oamenii de cultură din oraşul de pe Bega sunt invitaţi să ia parte la o primă întâlnire oficială pe tema implementării programului.
Anunţul a fost postat de primarul Nicolae Robu pe Facebook. Totul după ce săptămâna aceasta edilul a anunţat o serie de întâlniri care vor avea loc pentru popularizarea programului Capitală Culturală Europeană şi pentru o mai bună implementare a acestuia.
„Întâlnire deschisă cu personalităţile culturale ale oraşului pe tema Timişoara – Capitală Culturală a Europei în 2021.
Am promis, acum câteva zile, un șir de întâlniri menite să dea conținut ideii-angajament că proiectul “TIMIȘOARA -CAPITALĂ CULTURALĂ A EUROPEI ÎN 2021” este un proiect al comunității noastre locale. Vă invit, stimați concitadini actanți în cultura timișoreană, la prima dintre aceste întâlniri, dedicată dv. Ea va avea loc luni, 05.02.2018, de la ora 17.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Scopul acestei întâlniri este informarea participanților asupra proiectului ca și conținut și stadiu, asupra posibilităților de implicare, respectiv deschiderea unui cadru de dialog și conclucrare, de emitere/recepționare de sugestii și idei de mai bine”, a anunţat edilul pe Facebook.