Timisoara are oficial buget. PSD si primarul Robu au lasat dusmania la o parte

- Advertisement -
1,4 miliarde de lei – atât are la dispoziție Primăria Timișoara în anul 2018, pentru cheltuieli de funcționare și investiții. Proiectul de buget a fost votat în cadrul ședinței de plen de astăzi, cu o premieră.

După aproape cinci ani de zile în care PNL și PSD s-au certat și și-au aruncat acuze dure la ședințele în care se vota bugetul, astăzi, toate amendamentele propuse de PSD au fost aprobate.

Au picat însă la vot solicitările PSD de eliminare a alocărilor de bani pentru studii de prefezabilitate pentru metrou, pentru studiu de fezabilitate pentru fântână cu jocuri de lumini și pentru continuarea lucrărilor la polivalenta de 3.000 de locuri.

„Așa cum am spus deja, noi susținem aceste amendamente, pentru că așa cum am spus și mai devreme, nu ne interesează cine propune ceva, ci dacă este oportun pentru oraș. Chiar ne bucurăm să vedem atitudini constructive alături de noi, pentru că până la urmă și dacă suntem la putere sau în opoziție, în consiliul local trebuie să contribuim la binele orașului. Opoziția trebuie să fie la lucruri rele ori lucruri rele noi nu facem. Există divergențe de opinie, ele se pot exprima. Dumneavoastră puteți să perseverați în greșeala de a susține relizarea sălii polivalente în Giroc. Eu perseverez în a lupta pentru Timișoara pentru că eu am în spate un punct de vedere al unor arhitecți de mare reputație”, le-a spus primarul Nicolae Robu consilierilor locali. Cum se împart banii din bugetul Timișoarei puteți citi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Politistii locali care patruleaza in CIVIL, ”curata” bugetul nesimtitilor, la Timisoara

Acțiunile polițiștilor locali care patrulează în civil prin Timișoara...

Un liberal acuza: Ministerul Culturii nu a prevazut nici un leu pentru ”Timisoara – Capitala Europeana a Culturii”

Liviu Brătescu, președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și...

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

Impacare istorica in PNL Timis. Nicolae Robu si Danut Groza si-au strans mana

Pace între primarii din PNL Timiş şi liderul filialei...