Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Alin Nica, primarul de la Dudeştii Noi, despre proiectul Aqua Park

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Proiectul de la Dudeştii Noi ce vizează construirea celui mai mare aqua park din Sud-Estul Europei a fost conceput în anul 2010. Iniţiatorii au fost inspiraţi întocmai de băile termale din Ungaria, atât de îndrăgite de timişeni fiind apropiate ca distanţă şi acceptabile ca preţ. „Proiectul Aqua Park este o idee care ne-a venit mergând la unguri, la acele resort-uri de agrement situate de-a lungul graniţei cu România. După boom-ul imobilar, resursele bugetului local s-au diminuat simţitor. Trebuia să găsim un element de furnizare de venituri pentru bugetul local care să fie stabil, continuu şi sustenabil. Astfel încât să nu mai depindem de alocări politice, de fonduri de la Consiliul Judeţean sau de la Guvern” a mărturisit Alin Nica.

Perioada de finanţare 2007-2013 nu a fost una prielnică proiectului, după cum explică şi primarul comunei. Circumstanţele nu au permis demararea proiectului, perioada limită fiind insuficientă pentru a-l finaliza cu succes. „Anul trecut am primit o adresă de la Agenţia de Dezvoltare Vest prin care ni s-a transmis că a fost reziliat un contract şi intrăm în procedura de contractare şi evaluare tehnică. Însă nu am putut beneficia de ea deoarece nu ne încadram, aveam la dispoziţie un an jumate când noi în proiect scriseserăm că avem nevoie de 3 ani pentru realizarea acestei investiţii cu tot cu proiectare, achiziţii publice şi execuţie efectivă. Doar partea de achiziţii publice durează un an de zile fiindcă este un proiect ce are nevoie de publicitate.” a mai adăugat primarul.

Valoarea proiectului se ridică la suma de 15 milioane de euro, din care 30% reprezintă cofinanţarea. „Gândiţi-vă că un astfel de proiect echivalează ca valoare, cu un tronson de autostradă şi atunci, bineînţeles şi partea de achiziţii este foarte complicată. Ne trebuie consultanţi specializaţi, costurile sunt foarte mari, iar o comună ca Dudeştii Noi nu are capacitatea financiară de a dezvolta şi susţine singură un astfel de proiect. De aceea ne-am luat ca şi partener Consiliul Judeţean Timiş.”

Se preconizează că timişenii se vor putea bucura de parcul de distracţii acvatic abia în 2017, în cazul în care se va lansa ghidul de finanţare la sfârşitul anului curent.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=_bHncVXMVCU&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore