Colectarea selectivă a deşeurilor este soluţia la îndemâna tuturor şi presupune colectarea separată a deşeurilor direct de la sursă, care apoi sunt dirijate spre filierele de reciclare sau valorificare. Prin reciclare se protejează natura şi resursele naturale, se reduce poluarea solului, apei, aerului, mediului înconjurător, se economiseşte energie.
În perioada februarie 2007 – decembrie 2009, în Municipiul Timişoara a fost implementat sistemul de colectare duală a deşeurilor, sistem ce presupune colectarea separată a deşeurilor în două fracţii:
– umedă (deşeurile menajere obişnuite, resturi alimentare sau cele rezultate din producerea hranei zilnice);
– uscată (deşeurile din materialelor reciclabile – hârtie, carton, PET-uri, pungi de plastic, doze de aluminiu).
Conform art. 5 din H.C.L. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, cu modificările şi completările ulterioare, ”toţi utilizatorii serviciului public de salubrizare sunt obligaţi să asigure gestionarea corespunzătoare a deşeurilor menajere şi reciclabile în sistemul colectării duale, respectiv să colecteze separat deşeurile menajere şi separat deşeurile reciclabile, prin tipurile de recipiente standardizate asigurate de operatorul serviciului public de salubrizare”.
Consilierii Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara au efectuat, în perioada 23-30 aprilie 2015, verificări privind modul de precolectare a deşeurilor reciclabile de la asociaţii de proprietari/locatari. Verificările s-au desfăşurat în zona Calea Aradului Est – Ion Ionescu de la Brad, Calea Dorobanţilor – Lugojului, constatându-se că unele asociaţii de proprietari/locatari nu precolectează separat deşeurile reciclabile de cele menajere, în recipientele special destinate acestui scop, asigurate de operatorul de servicii publice de salubrizare S.C. Retim Ecologic Service S.A.
Asociaţiile de proprietari/locatari, care nu au respectat prevederile legale menţionate mai sus, au fost sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei, fiind aplicat pe recipientul de precolectare a deşeurilor reciclabile autocolant cu menţiunea ”CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR”.
Rugăm pe această cale cetăţenii Municipiului Timişoara să respecte colectarea selectivă a deşeurilor, deoarece e obligatoriu să reciclăm o parte din ce aruncăm. Totodată, informăm cetăţenii că aceste acţiuni vor avea loc lunar, în toate cartierele Municipiului Timişoara, solicită reprezentanții Primăriei Timișoara.