Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

BEȚI și fără permise de conducere, prinși de polițiștii din Timiș în timp ce conduceau vehicule neînmatriculate

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Vineri, 13 februarie 2015, în jurul orei 19:45, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au oprit pentru control, pe raza comunei Periam, un moped condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Sânpetru Mare.

Întrucât şoferul emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 15 spre 16 februarie, în jurul orei 3:00, când poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lângă alcolemia uriașă, în urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că şoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat, iar autoturismul nu este înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice, având valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie expirată.

Cei doi au fost conduşi la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar oamenii legii anunță că în ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale.

Foto: Arhivă

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. si apoi ar trebuii sa nu le-se mai dea drept de conducere a autohehiculelor pe o perioada de cel putin 3 anii,cu mentiunea.ca in caz de abatere sa fie arestatii ,acestia sunt un pericol public in trafic,si ptr pietonii””!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore