Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ca pe stadion! Camera de Conturi Timiș a cerut anularea a opt autorizații de construire, emise de Primăria Giroc, chiar și în extravilan, pe terenurile deținute de cooperatistul Nidal Cheikh Asad

- Advertisement -
O nouă lovitură de grație, drept în moalele capului, a fost aplicată cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc, coordonată de Ionel Dan Pascu (Puiu Minda), sub privirile suspect de îngăduitoare ale primarului PSD Ionel Toma. De această dată, cei care au încasat-o, sub semnăturile auditorilor Camerei de Conturi Timiș, au fost cooperatiștii de origine arabă, iordanianul Mueen Al Shawish (Mimo) și partenerul său principal de afaceri, sirianul Nidal Cheikh Asad. Așa că e de înțeles de ce, azi, toți imobiliariștii de pe raza comunei Giroc spun, fără să se mai ferească, că toată mizeria și toate problemele, care s-au lăsat cu daună totală pentru dezvoltatorii și combinatorii de produse urbanistice, au un singur vinovat: Puiu Minda!

Și nu e niciun secret că, cel puțin în ultimii zece ani de zile, Ionel Dan Pascu a stat, în exclusivitate, în spatele oricărei combinații imobiliare sau tranzacții funciare cu potențial de pe raza comunei Giroc. Sau, că la umbră, a oferit servicii de consultanță urbanistică și nefiscalizată, pe o căruță de bani. O știu exact și la milimetru, atât Al Shawish cât și Cheikh Asad dar, mai presus de orice, o știe Direcția Națională Anticorupție! Sunt zeci de exemple în acest sens, activități (extra)profesionale ale lui Puiu Minda care pot fi încadrate, cu o lejeritate de începător, în articole ale Codului Penal! Că șeful cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc a mai făcut și colecte de fonduri, ca să-nchidă cercuri amoroase, astea-s chiar mizilicuri! Popcorn!

Azi, există câteva diferențe vizibile între cooperatiști. Pe de-o parte, Puiu Minda se află în turneu, în SUA, și se bucură de priveliștea oferită de Cascada Niagara. De cealaltă parte, mâna sa dreaptă, iordanianul Mueen Al Shawish, recrutor autorizat de imobiliariști arabi, pe care i-a atras pe Giroc, povestindu-le de mirajul El Dorado, se uită, cât e ziua de lungă, doar prin gratiile celulei de la Popa Șapcă, datorită procurorilor de la DNA. Și stă întotdeauna cu fața spre ușă, ca să nu mai aibă probleme cu vizitatori minoritari și (ne)autorizați, așa cum s-a întâmplat acum vreo săptămână, sau cu te miri ce avocați, purtători de mesaj, care-i explică, cu trimitere directă la membrii familiei sale, cât de liberă, frumoasă și… sigură poate fi viața în Italia, dacă-și ține gura închisă!

Că, cel puțin până în acest moment, fraierul de serviciu al cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc e iordanianul Mueen Al Shawish, nu mai încape nicio urmă de îndoială! Și Mimo își merită statutul de gâscă polară, jumulită de toți dacă, și-n al treisprezecelea ceas, umblă cu cioara vopsită și cu denunțuri răsuflate, moarte din fașă! Nu de alta, dar tovarășii săi de cooperativă și de credință, în așteptarea cu înfrigurare a rezoluțiilor pe probleme de spălare a banilor, cât e ziua de lungă, exportă capital rulant în Turcia, pe filiere siriene. Non-stop și-n sume mici, ca să nu bată la ochi! Mai mult, caută să cumpere și locații cu vedere la Strâmtoarea Bosfor, menite să le asigure libertatea, dacă se strânge prea tare lațul în jurul albirii unor sume de milioane de euro. Bani pe care, indiferent ce ar face, nu i-ar putea justifica, în mod legal, nici în zece vieți!

Alții, tot tovarăși de-ai lui Mimo, umblă ca disperații prin toată Timișoara, de dimineața până seara, cu un set de chei de la un BMW X6 și o geantă sport în portbagaj (neagră, de fâș, fermoar galben), doar-doar cineva se va urca la volan și se va așterne liniștea peste combinațiile cooperativei imobiliare de la Giroc! Ghinion! Din toate punctele de vedere! Asta ca să știe și cei care, pe bani mărunți, ca niște cămile, au cărat în spate, ani la rând, proprietăți imobiliare care, în realitate, nu le-au aparținut niciodată, decât pe hârtie! Sau și-au pus CNP-ul la bătaie pe diverse autorizații de construcții, terenuri, acte notariale, societăți comerciale, declarații fiscale și judiciare sau pe corespondență cu autoritățile publice. Practic, elemente constitutive ale spălării de bani, cu atât mai mult cu cât capitalul, investit și albit prin afaceri imobiliare la Giroc, provine din infracțiuni: trafic cu aur, evaziune fiscală (contracte de chirie subevaluate și operațiuni comerciale nefiscalizate), cămătărie etc, etc, etc.

La loc comanda!

Până când demnitarii din Primăria Giroc vor decide cine are sau nu drept de semnătură, cât să nu lase întreaga comună fără apă și cât să plătească salariile funcționarilor, noi continuăm cu concluziile din raportul Camerei de Conturi Timiș. Azi, cu cele referitoare la combinațiile urbanistice ale cooperativei imobiliare, ghidonate de Puiu Minda, protejatul primarului PSD Ionel Toma. Așadar, facem prima oprire la SC Mimo Real Estate SH SRL, firmă care-l are ca administrator, conform listafirme.ro, pe omul de afaceri Nidal Cheikh Asad, cooperatist de marcă și asociat al iordanianului Mueen Al Shawish. Atât de strânsă e legătura între cei doi încât, tot azi, Mimo face pușcărie pentru că a vrut să-i regleze partenerului său de biznis, printr-o tentativă de mituire a arhitectului-șef Florin Roman de la Primăria Giroc, două adeverințe de teren pe intravilan, deși parcelele se regăsesc, și în acest moment, în extravilanul localității de la marginea Timișoarei.

Și în galaxia de firme a sirianului Nidal Cheikh Asad, în afară de SC Mimo Real Estate SH SRL, se mai învârt o grămadă de sateliți comerciali – SC Cheikh SRL, SC Asad Rezidence SH SRL, SC Mimo Rezidence SRL, SC La Bughy SRL, SC Asaad Building Project 2019 SRL, SC ASD Building Development SRL, SC Ruwiada Development SRL și SC Susan Devolopement SRL – care, de-a lungul vremii, au învârtit milioane de euro din dezvoltări și tranzacții imobiliare, exclusiv pe raza comunei Giroc, conform datelor de la ANAF. Exact acolo, în El Dorado, unde cooperativa imobiliară era unica entitate care făcea legea în urbanism, așa cum rezultă, fără niciun dubiu, din ”fonoteca de aur”, intrată în posesia voceatimisului.ro! Așa se face că, în baza proptelor și a apartenenței la organizația nonguvernamentală din Giroc – nu și nonprofit! – sirianul Cheikh Asad a dezvoltat liniștit și cum a dorit, dincolo de prevederile autorizațiilor de construire. Fără stres și fără probleme!

Asta, până l-a dibuit Camera de Conturi Timiș care, în urma verificărilor, atât la Primăria Giroc cât și pe teren, a concluzionat că dezvoltarea imobiliară a cooperatistului Asad, poziționată în cartierul Florilor – Zona Macilor, a fost realizată prin încălcarea flagrantă a legii. În sensul că, pe terenul care aparține SC Mimo Real Estate SH SRL, au apărut o serie întreagă de autorizații de construcții – P+2, P+2+Er și P+3 – cu cântec care, de-a lungul timpului, au fost modificate, recte au primit câte un etaj în plus. La fel a procedat administrația din Giroc, tot în favoarea sirianului, și cu ansamblurile imobiliare de pe strada Viorelelor din Giroc.

Și Camera de Conturi Timiș spune, în cazul lui Nidal Cheikh Asad, că: ”…se constată faptul că a fost eliberată o primă autorizație – AC 569/17.10.2019 – în care regimul de înălțime a fost agreat la P+2E+M – cu SAD, în neconcordanță cu documentația care a stat la baza emiterii autorizării, iar prin cea de-a doua autorizație -AC 196/05.07.2020 – s-a căzut de acord pentru construirea a încă unui nivel suplimentar, astfel crescându-se înălțimea blocului cu încă un nivel, respectiv la 5 nivele(P+3E+M) pe un teren care, deși se afla în intravilanul localității, conform PUG, avea instituită interdicția de construire, până la elaborarea și aprobarea documentațiilor PUD sau PUZ”. Ca atare, auditorii au recomandat Primăriei Giroc, sub sancțiune penală, să demareze procedurile de intrare în legalitate, respectiv de anulare a autorizațiilor de construire – AC 196/2020, AC 568/2019, AC 289/2021, desprinse din dezvoltările urbanistice ale SC Mimo Real Estate SH SRL.

Iarna nu-i ca vara!

De departe, chestiunea cea mai gravă, legată tot de numele sirianului Nidal Cheikh Asad și surprinsă de către auditorii Camerei de Conturi Timiș, are legătură cu construirea unor blocuri… în extravilanul comunei Giroc. Culmea, aprobate prin Certificatul de Urbanism nr. 964 din 24.09.2019, eliberat de administrația comunală, în beneficiul SC Mimo Real Estate SH SRL, cu mențiunea de ”ansamblu imobiliar”, pe un teren situat de-a lungul bv. Sudului, care avea regimul de ”arabil extravilan”. Altfel spus, imposibil de construit! Mai mult, din documentația tehnică, elaborată de SC Chrom Art and Architects SRL, se poate observa că, încă de la bun început, intenția dezvoltatorului Chiekh Asad a fost una de a construi 5 imobile, în regim de P+3E. Și in extravilan și dincolo de prevederile autorizației de construire, care prevedea doar P+2+M.

Și, fără a exista la dosar un ordin de începere a lucrărilor, construcțiile au fost demarate, fără scoaterea terenului din circuitul agricol, fără plata taxelor, fără PUZ, acțiune care a dus, conform auditorilor Curții de Conturi Timiș, la prejudiciere a bugetului MADR prin Fondul de Ameliorare a Fondului Funciar. În concluzie, UATC Giroc, aflată sub auspiciile cooperativei imobiliare, a emis un Certificat de Urbanism și a autorizat construirea unui ansamblu rezidențial, format din 5 imobile comune, în favoarea familiei lui Nidal Cheikh Asad, ”în virtutea unei eventuale finalizării a noului PUG/aprobării unui studiu urbanistic – PUZ”. Adică, în speranța aprobării PUG-ului, un plan urbanistic pe care Primăria Giroc îl așteaptă de zece ani și vor mai trece, încă pe atât, până va fi finalizat! Căci, sub nicio formă, PUG-ul nu e în interesul Cooperativei!

Așa că, la fel ca și în situația ansamblurilor imobiliare de pe Florilor – Macilor -Viorelelor, și în cazul construcțiilor din extravilanul Girocului, situate în prelungirea Bv. Sudului, Camera de Conturi a cerut ”anularea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a tuturor actelor administrative emise pentru imobilul situat în extravilanul comunei, conform art. 64 din Legea nr. 350/06.06.2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul”. Cu alte cuvinte, prin decizii cu aducere la îndeplinire, puse în sarcina administrației girocene, în fapt, auditorii statului i-au încărcat ”to do list-ul” sirianului Nidal Cheikh Asad. Unul extrem de complicat cu atât mai mult cu cât azi, în urmă cu vreo oră, partenerul său, cooperatistul Mueen Al Shawish, a fost ”încărcat” de judecători cu alte 60 de zile de arest preventiv, în prezența unui sobor de 5 avocați! Și abia acum începe, în mod cert și cu adevărat, distracția…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

2 COMENTARII

  1. Toți dezvoltatorii de pe Giroc am fost santajati, amenintati si hartuiti in mod continuu de Puiu Minda si asta se intampla si in ultimele luni in timpul cercetarilor DNA,telefonic fara ascunzisuri
    Cum se poate ca asa un interlop periculos ca Puiu Minda,liderul care a condus Primaria Giroc si a facut atatea ilegalitati pe probate,trafic de influenta cum nu sa mai vazut sa fie lasat de DNA in pace ,si procuratura sa il aresteze doar pe Mimo pentru o influenta minora si sa il vizeze in continuare pe Nidal
    Concluzia e simpla,se adevereste zvonul care circula prin Giroc cum ca Procurorul Dolcu Dumitru Lucian a luat spaga prin persoane interpuse de la Puiu Minda pentru care exista probe,probe care circula din telefon in telefon
    Ar fi interesant sa iasa totul la iveala si sa vedem toti dovezile cu spaga luata de procurorul asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore