CASĂ DE NEBUNI! DE DRAGUL COOPERATIVEI IMOBILIARE, ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DIN GIROC VA INTRA ÎN COLAPS FINANCIAR, PE MÂNA UNUI PRIMAR… INVIZIBIL

- Advertisement -
Așa că prima și poate cea mai grea palmă, pe care o va încasa comunitatea de la marginea Timișoarei, va fi sistarea apei, la primele ore ale dimineții, pe data de 16 august a.c. Așa se face că, a doua zi după Sfânta Maria, în plină Rugă de la Chișoda, 25.000 de oameni vor rămâne fără apă potabilă la robinete. Și asta e cert, în sensul că numai o minune Dumnezeiască sau intervenția în forță a autorităților mai pot regla lucrurile! Nu de alta, dar de la 1 august a.c, la Primăria Giroc, din pricina unor orgolii, absolut de neînțeles, s-a instaurat haosul.

O debandadă care are la bază, fără nicio urmă de îndoială, o nouă decizie a primarului PSD Ionel Toma. Una fără cap și fără coadă! Asta, dacă într-adevăr, a fost hotărârea edilului pentru că, deși pare absolut incredibil, niciun angajat al Primăriei Giroc nu poate confirma, azi, că alesul comunei de la marginea Timișoarei mai există cu adevărat, în carne și oase! Halucinant și, în același timp, cât se poate de adevărat pentru că, de mai bine de 7 luni de zile, din motive medicale, Ionel Toma s-a comportat ca o adevărată stafie. E invizibil, dar activ, în același timp!

Și nu numai că primarul de Giroc a dispărut în ceață, ca un adevărat social-democrat, dar și-a întrerupt și orice contact cu mediul exterior, în afară de familie. Una peste alta, nici n-a mai trecut pragul administrației locale de circa 6 luni de zile! Pur și simplu, Ionel Toma s-a evaporat! Totuși, încă de anul trecut, de când a intrat în concediu medical, lună de lună, edilul din Giroc a dat și, chipurile, a semnat dispoziții prin care și-a delegat atribuțiile de ales al comunei către viceprimarul Dan Vîrtosu, în mare parte, pe care l-a împuternicit și ca ordonator de credite. Și a mai împărțit din sarcini și secretarului administrației locale Carmina Mateia și inegalabilei și competentei Simona Ivuț, în calitate de administrator al comunei.

Așa că, de mai bine de jumătate de an, chiar dacă sună sinistru, deși e adevărat, Primăria Giroc a știut că Ionel Toma trăiește, doar prin hârtii! Practic când, la final de fiecare lună, apărea câte o dispoziție de prelungire a împuternicirilor administrative pe numele celor trei mandatari, semnată de pesedistul Ionel Toma. Atât și nimic mai mult! În rest, liniște totală! Și așa a fost până la sfârșitul lunii iunie 2022 când, cu 4 zile înainte de împlinirea celor 6 luni de concedii medicale continue, ”aniversare” care ar fi dus, conform legii, la pierderea mandatului de primar, edilul a anunțat că revine la lucru. Dar a fost un bluf total căci, deși scriptic figurează în câmpul muncii, încă din prima clipă, șeful administrației comunale a făcut ce știe mai bine, tot pe nevăzute: și-a delegat, din nou, toate atribuțiunile de serviciu!

Și iar nu l-a văzut nimeni pe Ionel Toma, decât… pe hârtie! Așa cum, de altfel, și-a făcut simțită prezența și implicarea în viața comunității, în ultima jumătate de an! Că legea specială a demnitarilor nu prevede niciunde telemunca, asta e doar un mic detaliu, absolut nesemnificativ, până și pentru prefectul PSD al județului Timiș, Mihai Ritivoiu! Un alt demnitar al statului care, dacă ar fi vrut să curme calvarul unei comunități întregi, ar fi aplicat legea și l-ar fi demis pe colegul său de partid, Ionel Toma, așa cum a făcut-o de curând, cu Codul Administrativ în mână, cu primarul de Lugoj, liberalul Claudiu Buciu. Atunci a vrut și s-a putut, acum, Ritivoiu nici să vrea, nu poate! Și nici nu are curaj!

Nebunie totală

Cert e că, la Giroc, în tot scandalul cu cooperativa imobiliară și cu toate instituțiile pe capul administrației locale – Direcția Națională Anticorupție, Poliția Economică, Inspectoratul de Stat în Construcții, Curtea de Conturi, Oficiul de Spălare a Banilor și ANAF – lucrurile au mers cât de cât, căci delegările de atribuțiuni ale primarului Ionel Toma au fost cât se poate de clare! În sensul că totul a fost pe masa de joc, edilul încasându-și doar salariul, fără nicio activitate în folosul comunității. Și toată minunea a ținut până în ultima zi din luna iulie a.c. când, ca de obicei, print-o altă dispoziție, chipurile, semnată de alesul localității, primarul de Giroc a semnalizat, iarăși, că e viu și nevătămat! Tot pe hârtie!

Așa se face că, începând cu data de 1 august a.c., Ionel Toma a decis – cel puțin așa zice hârtia și semnătura care apare sub numele edilului – să redevină ordonatorul de credite al comunei Giroc. Mai mult, și-a luat în subordine doar Contabilitatea și Achizițiile Publice, în rest le-a delegat, din nou, pe toate, în aceleași trei direcții. Acum, este evident de ce a ales Ionel Toma ca să coordoneze strict cele două servicii publice. În primul rând, ca să-l ajute pe ginerele său, Dacian Marinescu, să rămână la butoanele societății ”Giroceana”, o entitate falimentară, datoare cu circa 3 milioane de euro către Aquatim și vinovată pentru debranșarea populației, începând cu data de 16 august a.c. Plus, ca să dea contracte către ”Giroceana”, în speranța că societatea își va reveni pe linia de plutire. În două cuvinte: absolut imposibil!

Ceea ce n-a prevăzut Ionel Toma, ca să spunem așa, este următorul lucru: lipsa specimenelor de semnătură în bancă! Da, primarul de Giroc s-a reproclamat ordonator de credite, dar nu mai are specimen de semnătură valabil, nici în BRD și nici în Eximbank. Așa că, degeaba “semnează” contabilități, ștate de plată, contracte și achiziții că totul e în zadar – banca nu face plata! Și, tot din cauza asta, pe data de 10 ale lunii, angajații Primăriei Giroc nu își vor lua salariile! Nici măcar SC Eurowindows SRL, societatea care a construit școala și creșa din Chișoda și, acum, ridică o nouă unitate de învățământ, pe Giroc, lângă fosta unitate militară, care își așteaptă tranșa de peste 1 milion de lei, nu va primi banii! Asta ca să știe toată lumea!

Și e bine ca girocenii și chișozenii să mai știe un lucru: chiar dacă ar vrea, Toma nu mai poate, din păcate, să facă deplasările la bănci, ca să-și depună specimenul de semnătură! Că, dacă ar fi fost în stare, de atâta amar de vreme, ar fi trecut măcar strada, ca să-și vadă biroul de lucru! Adevărul e că am spus, totuși, că Ionel Toma n-a prevăzut acest mic detaliu cu iscăliturile, dintr-un singur motiv! Și anume că, în ultima perioadă, semnăturile sale, care apar, în dreptul numelui, pe tot soiul de documente oficiale ale Primăriei Giroc, aduc, dar nu seamănă deloc cu ”amprentele” de odinioară ale edilului de la marginea Timișoarei. Lucru spus, în gura mare, ieri, în plină ședință de Consiliu Local, chiar și de useristul Cristian Amza! La care se mai adaugă un cor de zeci de angajați ai administrației comunale care, din pricina consecințelor juridice și penale, sunt terifiați să pună în circulație asemenea documente care poartă, chipurile, semnătura întâiului comunei!

Acum, ca să nu existe ambiguități, voceatimisului.ro cere organelor în drept să verifice toate semnăturile olografe ale primarului Ionel Toma, cel puțin din ultimele 2 luni de zile, având în vedere că, din păcate, din baza de date a Ministerului Sănătății, rezultă că diagnosticul edilului este incompatibil cu exercitarea oricărei funcții sau demnități publice. Totodată, pentru că există suspiciuni rezonabile – ba chiar mai mult! – autoritățile sunt rugate să expertizeze informatic și stickul de semnătură electronică al edilului comunei Giroc și să stabilească cu exactitate cine l-a folosit sau îl folosește, de pe ce terminale și rețele se loghează, de la ce adresă și, mai presus, cu ce drept! Căci, fie că vorbim despre falsificarea unei semnături olografe sau electronice, în discuție sunt infracțiunile de fals și uz de fals, care pot avea consecințe deosebit de grave pentru viața și viitorul unei întregi comunități!

Până la capăt!

Și de ieri seara se încearcă ieșirea din impas! În sensul că, nu Ionel Toma, ci clona fantomei edilului, a ieșit la lumină și a început să dea dispoziții prin Primăria Giroc, fără nicio calitate oficială, în afară de cea de membru al familiei. Mai exact ca secretarul administrației, Carmina Mateia, să întocmească o nouă dispoziție prin care, timp de o săptămână ordonator principal de credite să redevină viceprimarul Dan Vîrtosu, după care, alesul neamului să-și reintre în drepturi! Adică, fantoma primarului să revină la treabă! Evident că acest lucru nu se va întâmpla niciodată! Nu de alta, dar nimeni nu mai e hopa-mitică și nici nu are vreo dorință sadică ca să ajungă prin alte părți, întunecoase, aglomerate și umede! Cu atât mai mult, pe baza unui ordin venit de la o clonă… a unei fantome!

Acum, e clar că, indiferent de consecințele sociale, juridice sau politice – și azi, datorită corupției endemice, Girocul are din toate – primarul comunei Ionel Toma nu se lasă dus din funcție, nici cu fanfara militară. Chiar dacă, din motive de sănătate, edilul nu a mai trecut pragul administrației locale de mai bine de șase luni! Și nici nu o va face prea curând, indiferent cât se chinuie PSD și prefectul Mihai Ritivoiu să-l țină-n geam pe cel care, în ultimii 25 de ani, a condus localitatea de la marginea Timișoarei exact așa cum a dorit cooperativa imobiliară: spre profituri de zeci de milioane de euro!

Și, de-a lungul ultimelor 14 luni, voceatimisului.ro a demonstrat, cu vârf și îndesat, în repetate rânduri, că tot ce ține de administrația comunei Giroc e putred și corupt! Mai mult, că o grămadă întreagă de combinații imobiliare și funciare au fost făcute în afara legii și pe bani mulți. Extrem de mulți, iar marea majoritate a învârtelilor au fost derulate în detrimentul băștinașilor dar în beneficiul cooperativei imobiliare. O entitate obscură, cât se poate de gri, ghidonată de Ionel Dan Pascu (Puiu Minda) și iordanianul Mueen Al Shawish, un ”stat în stat” care a prosperat, dincolo de infinit, în cele 7 mandate de primar ale pesedistului Ionel Toma.

Este cât se poate de clar că, în ceasul al doisprezecelea, din cauza presiunii mediatice, autoritățile de forță ale statului român au reacționat doar pentru că nu au mai avut încotro! Și tot la fel de limpede e că administrația giroceană și cooperativa imobiliară au existat într-o simbioză perfectă, sub ochii și sub nasul instituțiilor judiciare, în tot acest ultimul sfert de deceniu!!! Trist e că toată lumea bună a Poliției și a Justiției a știut, cu detalii, tot ceea ce se întâmplă pe raza comunei Giroc și nu a mișcat un deget. Ba din contră, s-a înfruptat din tort! Și, în acest sens, așa cum o să vă convingeți, sunt probe cu duiumul: de la note informative și mărturii video până la documente, conversații whatsapp și, nu în ultimul rând, coperți de dosare!

Azi, Direcția Națională Anticorupție Timișoara muncește din greu ca să pună lacătul pe ușa cooperativei imobiliare din Giroc. Bob cu bob! Așa că secretele din subsolurile moscheei de pe strada dr. Ioan Mureșan, ca să știe și sirianul Nidal Cheikh Asad și iordanianul Mohd Melhem (Miki), sunt exact ca cele ale lui Polichinelle! La fel e și istoria economico-financiară dintre Cheikh Asad și o bună parte a familiei Arbach, care gravitează în jurul caselor de schimb valutar ”Crocodilul” și fast-food-ul ”Falafel King”, ambele din Timișoara. Sau, prin extensie, cam cum a fost ”proprietar” de bazare, doar pe considerente de fiscalitate, Ghassan Cheikh Asad, verișorul imobiliaristului Nidal Cheikh Asad. Și mai sunt atât de multe lucruri de spus cu atât mai mult cu cât joaca de-a Primaria si de-a Urbanismul s-a încheiat. Acum, rulează un film nou: Hoții si vardiștii!

7 COMENTARII

  1. Eu nu inteleg cum un primar care a furat indirect si apa, pe probate nu este arestat si nu i se pune sechestru pe averea imensa pentru recuperarea prejudiciului,acest primar impreuna cu Puiu Minda a furat si terenurile girocenilor,adica vorbim de sute de milioane de euro, procuratura DNA,ar putea recupera prejudiciile aduse Primariei Giroc si implicit Statului Roman punand sechestre celor doi infractori,pentru ca au probe suficiente
    Procurorul Rus Claudiu e manipulat de Dolcu iar Dolcu a fost spaguit,deci procurorii raman cu spaga si girocenii raman furati de terenuri si buni de plata pentru prejudiciile imense
    Multumim jurnalistilor pentru adevarul pe care l-ati scos la iveala,voi faceti munca adevarata de procurori cu investigatiile voastre.
    Scenariul in care Dolcu nu se implica sa ceara spaga si sa faca asemenea concesii era numai daca ar fi lucrat in subordinea directa a procurorului Marius Neculcea.

  2. Păi secretaru comunei , nevasta popii , ce dragnea mea face , habar nu are legal cine trebuie sa conduca primaria , bâjbâie să găsească o solutie , doar consilieru personal al lu cia Mielu poate rezolva doar îi în sistem adica cia Pătru .

  3. Dacă se știe toate astea, ca primarul e fantoma, ca nu este fantoma este fugit din tara și ca este cautat și anchetat, de ce nu îl schimba parchetul sau cine se ocupa, sa îl demita din funcție, ca doar nu o sa suferim noi oamenii din comuna. De ce nu faceți nimic ,sunteți toți corupți sau ????

  4. Ar fii interesanta o colaborare a dumneavoastra cu cei de la Recorder pentru a realiza un material despre toate ilegalitatile facute cu acordul primariei Giroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie