ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Dreptate până la capăt! Direcția Națională Anticorupție a probat că autorizarea complexului de blocuri de la Lidl-Giroc i-a costat pe investitorii arabi 200.000 euro și două parcele de teren

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Așa că, acum, conform informațiilor, mai rămâne de stabilit doar un singur lucru: cine a fost destinatarul final și real al șpăgii! Că de știut, se știe, deja, cine e grupul care a pus la bătaie suma de bani, se cunoaște în ce mod, pentru ce, cine și în numele cui au fost colectate cele două sute de mii de euro. Și, mai mult decât orice, a fost identificat, cu cod numeric personal, chiar și bipedul căruia unul dintre dezvoltatorii imobiliari i-a predat plasa cu bani, în securitatea și intimitatea domiciliului său de pe raza comunei Giroc.

Așadar, până când procurorii Direcției Naționale Anticorupție Timișoara vor răspunde la singura întrebare reală, care a mai rămas din ecuația dezvoltării imobiliare din perimetrul Lidl-Giroc, noi vă reamintim ecuațiile care sunt cunoscute și probate, deja, de către magistrații anticorupție. Și, mai mult decât orice, au fost dezvăluite, de-a lungul vremii, de voceatimișului.ro, ceea ce nu face decât să (re)confirme corectitudinea investigațiilor de presă și valoarea reală a informațiilor. Una peste alta, este evident că cei care au avut interesul, să obțină urbanismul și HCL-ul Primăriei Giroc pentru PUZ-ul din zona Lidl, au fost proprietarii reali ai terenului, nu soțiile tabulare ale acestora: Mueen al Shawish (Mimo) și Nidal Cheikh Asad!

Și, încă de la bun început, așa cum a rezultat din probe și din celebra ”fonotecă de aur”, intrată în posesia reporterilor de la voceatimisului.ro, s-a știut că PUZ-ul de la Lidl-Giroc a fost unul cu mari probleme. Nu neapărat pentru că dezvoltarea imobiliară a fost blocată la mantinelă, după metoda ”capac” a celebrului Ionel Dan Pascu (Puiu Minda), până când, vorba lui Al Shawish ”…am dat bani și două parcele”. Și nici pentru că, înainte de eliberarea autorizațiilor și aprobarea documentației, cooperatistul Puiu Minda, așa cum susține Mueen al Shawish, i-ar fi făcut o demonstrație de forță, chiar în inima administrației girocene: ”Mie mi-a zis (n.n – Puiu Minda), în fața lui Toma, că el m-a blocat cu PUZ-ul (n.n – cel de la Lidl). În biroul primarului. Exact așa a zis: <Eu am dat ordin la primarul să nu-ți aprobează PUZ-ul>…”

Nu, dezvoltarea imobiliară a lui Mueen Al Shawish și Nidal Cheich Asad a fost de la bun început cu probleme pentru că a încălcat legislația în materie de construcții! Și voceatimișului.ro a spus-o mereu, până a priceput și Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș. Că, nu degeaba, pe marginea rezoluției ISC, prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu a atacat în contenciosul administrativ și a cerut anularea autorizațiilor de construire, emise de Primăria Giroc în favoarea dezvoltatorilor de la Lidl, confirmând astfel, la milimetru, toate dezvăluirile din voceatimisului.ro.

Și, la toată mizeria se adaugă și voturile din două ședințe ale Consiliului Local Giroc, în ce privește PUZ-ul lui Al Shawish și Cheikh Asad, rezultate care au fost diametral opuse, până când nu s-a reglat bușonul! Și supapa s-a egalizat, chiar în pragul Crăciunului, prin convocarea unui plen extraordinar, care s-a negociat, așa cum ați putut citi tot în voceatimisului.ro, la restaurantul ”Sahara” din Timișoara, patronat de către sirianul Basem Abu Lafy. Evident, contează și faptul că, în săptămâna dezvăluirilor despre pacea de la restaurantul ”Sahara”, unde s-au negociat condițiile de aprobare ale PUZ-ului de la Lidl, Basem Abu Lafy a fost invitat la DNA unde a confirmat, literă cu literă, toate dezvăluirile din voceatimisului.ro. Mai puțin, probabil, comisionul de intermediere, promis de Mueen Al Shawish, tocmai pentru că l-a pus la masă pe iordanian cu Puiu Minda și cu primarul Ionel Toma.

Dansul lebedelor

Acum, dintr-o sumedenie de probe – mărturii, denunțuri, înregistrări – e cât se poate de clar, chiar și pentru procurorii Direcției Naționale Anticorupție, că banii au fost pretinși de Puiu Minda, în numele primarului Ionel Toma. Fără niciun dubiu! La fel de clar e că, așa cum rezultă din documente și așa cum a dezvăluit și voceatimișului.ro, două parcele de teren, desprinse de PUZ-ul de la Lidl-Giroc, aparținând de drept iordanianului Al Shawish și sirianului Cheick Asad, au aterizat în patrimoniul cooperatistului Ionel Dan Pascu (Puiu Minda), în baza a două contracte distincte de vânzare-cumpărare. Se pare, însă, că din denunțuri, declarații și expertize informatice a rezultat că tranzacțiile funciare au fost unele (di)simulate! Și mai sunt câteva aspecte ”conspirate” în contul lui Puiu Minda, cel puțin una de ordinul a 800.000 euro. Cel puțin una, care se vede tocmai din SUA, acolo unde a plecat, de curând, fără nicio interdicție, Puiu Minda…

Bun, ca să fie clar de la bun început: nu înseamnă că dacă cineva a pretins, vreodată, bani sau servicii în numele primarului Ionel Toma, neapărat, edilul trebuie să și fie la capăt de linie! Pe de-a-ntregul sau parțial! Sub nicio formă! Și, dacă e să ne aducem aminte, tot voceatimisului.ro a mai dezvăluit faptul că, tot în numele primarului de Giroc, cel puțin de două ori, în afară de povestea celor 200.000 euro din proiectul de la Lidl, s-au mai cerut ”atenții”. Prima a fost o colectă de 50.000 euro, acțiune social-caritabilă întreprinsă de Puiu Minda, în numele primarului Ionel Toma, motivată prin acoperirea unor cheltuieli cu construcția unui imobil al Simonei Ivuț, actualmente administrator public al Primăriei Giroc. Și al doilea episod, ranforsat tot în numele primarului Ionel Toma și probat prin înregistrările aflate în ”fonoteca de aur”, are legătură cu o sumă de 100.000 euro pretinsă omului de afaceri Sorin Davidean, mai exact unui colaborator de-al său, de către un mare instalator din comuna Giroc, doritor de funcții supreme la ”Giroceana”. Noroc că nu a mai apucat!

Evident, Ionel Toma are păcatele lui! Și nu a fost și nici nu e vreun sfânt, așa cum i-a plăcut să pozeze de-a lungul celor peste 25 de ani de mandat, în fruntea comunei de la marginea Timișoarei, sub stindardul PSD Timiș. Un bun exemplu al demagogiei și ipocriziei edilului din fruntea comunei Giroc, mascată sub o nețărmurită credință divină, se află chiar în curtea casei sale: celebrul paraclis, construit din sponsorizări de zeci de mii de euro de la oameni de afaceri și angajați ai Primăriei Giroc, așa cum a dezvăluit și voceatimisului.ro! Oricum, de departe, nicio altă pildă nu e mai bună ca cea de azi, una care nu face decât să demonstreze setea de putere și orgoliul nemărginit al primarului Ionel Toma, în orice condiții și cu orice daune colaterale! Chiar și cu riscul vieții!

Căci, fie că-i convine sau nu, din păcate, tot azi, indiferent câte eforturi ar face ca să nu fie demis și oricât l-ar ține în spate și în geam prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritovoiu, edilul din Giroc nu mai poate conduce administrația locală. Și nu mai poate din motive medicale căci, așa cum rezultă din coroborarea unor documente medicale (inter)naționale, din păcate, boala de care suferă edilul Ionel Toma este incompatibilă cu orice funcție administrativă, nu numai cea de primar de comună! Totuși, pe calcule cinice și politice, edilul de Giroc se încăpățânează să continue, chipurile, în folosul comunității. Așa cum o face de peste 6 luni de zile deși, în cazul său, demnitar fiind, legislația specială nu prevede, sub nicio formă, telemunca sau munca de la domiciliu… în regim de permanență! Singurul care se face, că nu știe și nici nu vede, e prefectul Mihai Ritovoiu!

Resetare periurbană

Oricum, contează extrem de puțin ce face factorul politic în cazul de la Giroc căci, în următoarele săptămâni, așa cum o să se convingă toată lumea, DNA va reseta tot spectrul periurban, odată cu destructurarea cooperativei imobiliare de la marginea Timișoarei. Și, dacă tot vorbim despre demantelarea unui grup organizat, revenim la adresa IPJ Timiș, înaintată Primăriei Giroc, pe data de 13 iulie a.c., axată pe un dosar de evaziune fiscală și de spălare a banilor, în care s-a început urmărirea penală în rem, vizate fiind SC PMA Imob Giroc SRL și SC Minda & Mimo SRL, entități aflate în siajul lui Puiu Minda și Mueen Al Shawish. În primul rând, coordonatorul dosarului, comisar-șef Marius Giurgiu de la Serviciul de Investigații a Criminalității Economice, ar trebui să știe – pe probate! – că membrii cooperativei imobiliare îl consideră, printre altele, ”…omul nostru”.

Nici nu mai contează că e așa sau nu! Ce contează cu adevărat e că, așa cum rezultă din probe certe, gașca nebună de pe Giroc minimalizează munca procurorului, care are repartizat dosarul de spălare de bani și evaziune fiscală, pe motiv că nu contează ce zice procurorul, ci ce scrie polițistul…”, evident cu referire la munca de teren a ofițerului SICE și la soluția pe care o va propune procurorului de caz: începere sau neîncepere a urmăririi penale! Mai exact, că magistratul e un lache flaușat, care nu trece dincolo de birou și își bazează soluția sau verdictul pe munca angajatului MAI! Doar că nu e așa și asta o va demonstra, zilele următoare, chiar DNA. Și va fi cu artificii, în mod cert! Căci, fie că vor unii sau nu, tot ce înseamnă spălare de bani și evaziune fiscală, mai ales că există date infracționale clare, în special de pe controale ANAF și ale Curții de Conturi, totul se va reuni sub o singură baghetă!

Că iarna nu-i ca vara, au ajuns la aceasta concluzie și dezvoltatorii imobiliari arabi de pe Giroc care, din clipă-n clipă, se așteaptă să fie chemați la declarații, la etajul 6, de la Schela de Petrol din Timișoara. Și ca să se încălzească, și-au pasat, de la unul la altul, un psiholog care, chipurile, să-i învețe cum să răspundă la întrebările anchetatorilor, fără să cadă în plasă! Și nu e nici un banc prost și nici sinistru căci, chiar și pe această direcție, datele colectate sunt mai mult decât suficiente. Așa cum sunt și în cazul sirianului Basel al Sharhan, unul dintre principalii vizitatori ai iordanianului Mueen Al Shawish, la Penitenciarul de Maximă Siguranță ”Popa Șapcă” din Timișoara. Dovadă că, încă, după atâta amar de vreme, stres și pierderi financiare, unii mai cred că tot zboară se și mănâncă…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

3 COMENTARII

  1. Si cu vrajeala celui „aruncat” de la etajul 6 ‘cum rămîne!!.Era soția în Metastaza,sau pretext în loc de recunoștință!!.Salutari lu fratello pentru Machiavelii pentru devotamentul cauzei.Daca lucrurile merg bine și se va desfășura MARELE SINOD DE LA DAMASCUS,sint șanse mari să condamne la MOARTE,”TOT ARRABIA VENIT STUDIAT ROMANIA ,FETE FRUMOASE SI SCHIMBA VALUTA ,DAT CEAUSESCU ,ARABUL MARE DOCTOR” Ha,Ha,Ha !!!!.Bashar salvează GIROC !!!

  2. Dreptate ar fi fost daca nasul meu de la DNA nu ar fi cerut si luat spaga de la Giroc si toate astea pe probe nasule .
    Daca jurnalisti sunt interesati de probe cu renumitul procuror DDL ii rog sa ma contacteze,nu ar trebui sa fim plictisiti de lecturat ce ar fi interesant sa aratam o alta fata a DNA-ului,sa aratam spaguiala,aranjamentele si chestiile facute de fatada
    Dreptate….da ar fi fost in cazul cooperativei din Giroc daca dumneavoastra jurnalistilor ati fi fost procurorii de caz si atunci liderul grupului organizat ar fi fost retinut,arestat si condamnat cum ar fi trebuit sa fie

    • Va rugam sa ne scrieți in privat pe adresa de email a redacției. Dacă aveti probe certe pentru ceea ce afirmați/insinuați, cu siguranța, putem continua discuția. Altfel, sunt nevoit sa va șterg comentariul. Seara faina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore