Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Afaceri interne! Interesele mafiote ale unor dezvoltatori imobiliari au transformat Primăria Giroc într-un butic de cinci stele

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Și asta rezultă tot din sutele de ore de investigații jurnalistice care au fost dedicate cooperativei imobiliare de pe raza comunei de la marginea Timișoarei. Concluzia e una singură: în Primăria Giroc, totul se negociează și totul e de vânzare! Absolut orice, fără nicio excepție! Ca pe tarabă, în orice târg de zarzavaturi! Singura diferență dintre cele două entități, ambele de interes public și social, este doar firma luminoasă. Pe una scrie piață agroalimentară, iar pe cealaltă, administrație publică.

Ca-n filmele cu mafioți, totul funcționează pe paliere de comandă. Există decidenți și executanți, așa cum există intermediari și paravane pentru tot ceea ce înseamnă activități ilicite. Și nimic din ceea ce ar putea lăsa urme, ca de exemplu recompense în bunuri imobiliare, nu se (mai) face direct, pe numele funcționarului public. Nici măcar sub acoperirea unui contract de vânzare-cumpărare, autentificat notarial. Căci există riscul, chiar și mic, să fie probată simularea tranzacției! Și atunci se lasă cu cătușe pentru ambii participanți la regie! Așa că, acum, totul e cash!

E limpede că azi nu se mai merge cu sacoșa de bani la notar, în cazul unei activități comerciale. Plățile se fac, obligatoriu, prin bancă, așa spune legea. Și este de datoria Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor să sesizeze aspectele sau intențiile de albire a lichidităților. Cum în sarcina altor autorități publice intră obligația de a proba activitățile de grup organizat! În cazul tranzacțiilor simulate, lucrurile sunt simple: coruptul face plata prin bancă în numele corupătorului iar acesta, după finalizarea tranzacției, îi returnează banii. Lichizi și în mână!

Și în cazul lui Ionel-Dan Pascu, zis Puiu Minda, ONPCSB a sesizat Inspectoratul de Poliție Timiș. Nu o singură dată, ci de mai multe ori, dar tot degeaba! Și totuși, când vine vorba despre Primăria Giroc și despre interesele imobiliare ale cooperativei de la marginea Timișoarei, totul funcționează ca la teatru, după o regie demnă de filmele hollywoodiene: polițistul bun și polițistul rău! În care intermediarul este cel înțelegător și cel care dictează soluția ieșirii din criză, în timp ce funcționarul, pe blat total cu persoana de legătură și la instigarea acestuia, face pe omul negru, până ce dezvoltatorul pricepe regula jocului și bagă mâna adânc în buzunar, până dă de cash. Altfel spus, ”regula capacului”.

Sau, acolo unde e mai greu cu lichiditățile, căci mai sunt și firme care lucrează la vedere, dezvoltatorii imobiliari sunt obligați, pentru obținerea avizelor, să încheie diverse contracte cu o serie de firme intermediare – consultanță, servicii, lucrări de apă, canal sau gaz etc – care umflă prețurile, astfel încât să acopere șpaga negociată cu funcționarul din cadrul Primăriei Giroc. Și returul către funcționarul statului se face, evident, în bani lichizi. Ceea ce, în termenii cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc se numește: ”pachețel”.

E foarte important ca toată lumea să priceapă acest mecanism de grup organizat și de spălare a banilor care funcționează, de mai bine de două decenii, chiar în buza Timișoarei. Și e important pentru că, spre disperarea tuturor combinatorilor și protectorilor, voceatimisului.ro a pus mâna pe ”cutia neagră” a localității Giroc care nu face decât să confirme, AUDIO-VIDEO, toate cele de mai sus. Și mai mult decât atât, devoalează cooperativa imobiliară în toată splendoarea, în plină activitate de colectare a cash-ului, într-o arie perpetuă de trafic de influență și de negociere a șpăgilor de zeci și sute de mii de euro.

Lanțul amintirilor

Și începem cu un calcul aritmetic pentru zona imobiliară de lângă magazinul Lidl din Giroc, dezvoltată pe un teren de circa 9 ha care, conform CF nr. 401710, a aparținut asociaților lui Puiu Minda, recte iordanianului Mueen Ahmad Mustafa Al Shawish (zis Mimo) și sirianului Nidal Cheickh Asad. Și, așa cum rezultă din probe audio-video, Mimo este cel care susține că îl poate aresta ”oricând și la orice oră…când vreau eu” pe arhitectul-șef al Primăriei Giroc! Și o să revenim pe subiect și, mai mult, pe contextul în care a fost făcută această afirmație șocantă care miroase a șantaj, de la o poștă!

Referitor la matematică, conform PUZ, sunt aprobate 40 de blocuri de P+2E și 36 de imobile P+4E. În realitate, față de hârtiile aprobate, toate cele 76 de construcții au câte un etaj în plus. Așa ca, în realitate, avem 40 de P+2+M și 36 de P+4+M. Așa cum rezultă din planșe, fiecare etaj are câte 4 apartamente, cu o suprafață totală și utilă de circa 200 mp. Și calcul e simplu: 76 (etaje surplus) x 200 mp/nivel = 15.200 mp extra. Știm, deja, că pentru fiecare mp, situat în afara autorizației, “taxa de șmecher” e de 200 euro. Deci, 15.200 mp x 200 euro = 3.040.000 euro.

Mai știm că pentru fiecare bloc de locuințe, “taxa de autorizare” e de 5000 euro. Așadar, 76 imobile x 5000 euro = 380.000 euro. Totodată, din fiecare mp proiectat, la cooperativa imobiliară se întoarce câte un euro. Așa ca avem 40 de P+2+M, adică 4 niveluri a câte 200 mp utili fiecare. Deci, 40 blocuri x 800 mp = 32.000 mp proiectați. Plus, alte 36 de imobile a câte 6 niveluri = 43.200 mp. Așadar, 32.000 mp + 43.200 mp x 1 euro = 75.200 euro din retur pe proiectare. Cu alte cuvinte, marele total din dezvoltarea cartierului Lidl/Giroc ar suna fix așa: 3.495.200 euro!!!

Bineînțeles că, în realitate cifrele sunt mult mai mici căci, așa cum rezultă din probele deținute de voceatimisului.ro, s-a negociat la pachet/volum. Plus că, azi, așa cum știu și locuitorii comunei, nu toate cele 76 de imobile sunt ridicate, deja! Ce e cert, conform probelor audio-video, e că pe partea de autorizare a cartierului de la Lidl, în loc de 380.000 euro, așa cum e ”taxa” la Primăria Giroc de 5000 euro per ansamblu imobiliar, prețul final a fost unul rotund: 200.000 euro. Și o să aflați și cine se laudă că i-a colectat, cine i-a dat și, cu atât mai mult, unde s-au dus!

E extrem de important ca girocenii și chișozenii să înțeleagă și partea de fond funciar. Nu mai revenim pe proprietățile trecute, nici prin mâna agentului agricol Maria Haneș și nici cele care au legără cu Puiu Minda, unul dintre cei mai mari combinatori imobiliari de pe raza comunei Giroc. Cifrele din arhiva electronică a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt clare: Maria Haneș – 236 de poziții cadastrale și Puiu Minda – titular pe 434 de cărți funciare. Și aici cheia este ing. de cadastru Liviu Langa care mereu a știut să facă astfel încât… ”să fie bine”. Separat, o să dezvoltăm și aici. Cu atât mai mult cu cât voceatimisului.ro deține probele recalibrării arhivei funciare de pe raza comunei Giroc de la hârtie în format electronic. Și de aici a plecat haosul. Un haos care pe unii i-a făcut multimilionari în euro, iar pe băștinași i-a lăsat cu ochii-n soare!

Cutia neagră

Cu siguranță, în funcție de probatoriu, așa cum am demonstrat-o cu fiecare ocazie, nu vom intra cu bocancii în viața privată a nimănui, mai mult decât cu o metaforă. Totuși dacă elementele sunt flagrante și conturează aspecte penale atunci, în mod cert, vom face acordul subiectului… cu predicatul! Asta, ca să stea liniștiți toți funcționarii publici din cadrul Primăriei Giroc. În special cei care, cu fiecare ocazie, sunt pe buze cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar, în privat, se laudă cu filmulețe, care întrec cu mult categoria de vârstă +18 ani! Cu probe!

Și apropo de Bunul Dumnezeu, primarul Ionel Toma este rugat, în funcție de disponibilitate, când revine la noul birou, să pună pe masă, în faza asta, doar contractele și facturile care au stat la baza construcției mini-bisericii din curtea casei sale! Începând cu fundația, materialele de construcție, picturile rupestre, geamurile, instalația electrică etc. Nu de alta, dar și noi, cei de la voceatimisului.ro, tot printr-o minune dumnezeiască, am intrat în posesia unor acte contabile/trasferuri bancare/foi de parcurs auto și vrem să ne lămurim cu anumite aspecte care țin de paranormal, fără nicio legătură cu divinitatea! După care discutăm și de PUZ-ul de la fosta unitate militară din Giroc! Pe principiul tur-retur! Tot cu probe!

La fel, cei care au colectat de la diverse entități suma de 45.000 euro, că să închidă cheltuielile pentru construcția unei case private, la cererea unui ales local, imobil aflat, azi, în proprietatea unui funcționar public din Primăria Giroc, sunt rugați să facă pasul în față, să se căiască și să-și recunoască păcatele, dacă tot vorbim în termeni biblici. Sau să meargă la Direcția Națională Anticorupție și să dea cărțile pe față! Ori una ori alta! Chiar și constructorul imobilului în cauză! În ceea ce-l privește pe un alt mare dezvoltator și asociat de (ne)voie cu cooperativa imobiliară, spunem doar atât: a fost mai degrabă un viol, decât un act de dragoste. Pe probate cu sunet și imagine! Mai rămâne doar de stabilit dacă ”obiectul” fluturat e pe bune sau de jucărie.

În aceeași notă a stenogramelor, abonații la lucrări publico-edilitare de pe raza comunei Giroc, care au cerut șpagă, în numele primarului Ionel Toma, în trei rânduri că atât putem proba  – de două ori câte 100.000 de euro, de la un om de afaceri român și unul italian, și alți 3000 de euro de la un ”amărât” care vinde termopane – sunt rugați să se deplaseze, în pas de defilare, înspre Schela de Petrol. Și după pofta inimii, să aleagă etajul și procurorul! Căci vorba italianului de la ”Pirelli”: dăm și în Italia, dar numai la final! Așadar, tot cu probe pe alese!

Despre politicienii timișoreni, conectați la cooperativa imobiliară din Giroc, când vine momentul, vom povesti și despre ei. De fapt, o să-i lăsăm pe ei să se audă vorbind și să se admire! Cât despre cei care emit opinii ciudate – ”Toma e în buzunarul meu”, ”Se construiește doar ce vreau eu”, ”Asta, nu-i primar, Simona e primărița adevărată”, ”Eu te-am adus aici” și extrem de multe altele urlete, țipete, scheme de karate și jujitsu – aceștia sunt rugați să explice propozițiile/metaforele/epitele tot la aceeași adresă, indicată și mai sus: vizavi de Hotelul Continental, la Schela de Petrol Timișoara, intrarea dinspre Bastion.

Și începând cu zilele următoare, vom intra în detalii, la modul aplicat, pe fiecare bucățică în parte! Popcorn și răcoritoare, la îndemână! În rest, îi rugăm din suflet pe cei care se simt lezați, să ne dea în judecată. Să ia și pielea de pe noi! Nu să tot oprească lumea pe stradă și să tot povestească cât de bazați sunt avocații domniilor lor și cum o să ne calce pe cap. Haideți cu citațiile, în grup organizat. Că ăsta-i planul, nu? Voi chiar trăiți în filme și în lumi paralele…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

4 COMENTARII

  1. Si mai continui pt ca nu am scris lamuritor:
    Gastele nu se numesc dezvoltatorii pentru ca ei nu au dreptul sa cumpere teren numai de la membrii cooperativei si nu direct de la vanzatori sau in cel mai rau caz se accepta cumparare directa cand pretul e mai maricel dar cu 1/2 din profit,model Puiu-Mimo,Roman-Rares etc

  2. Dle jurnalist
    Pe Giroc nu lucreaza dezvoltatorii imobiliari iar ati gresit ,la Giroc lucreaza doar gastele si bani fac cei care fac parte din Cooperativa de productie .Adica bani adevarati
    Stransul banilor de la gaste il face Puiu care ii da doar la Toma o parte dar nu 1/2.
    De la Gascoi (Florin Roman),tot Puiu strange si la fel distribuie o parte la Toma
    Dar Gascoiul (Florin Roman) produce si el foarte mult si la randul lui are si el gastele lui (care investesc pe banii lor si care impart profitul la 1/2 cu Roman)Si e simplu daca esti arhitect sef sa faci bani pentru ca atunci cand vine un girocean sau chisozean sau o Agentie cu un cumparator la un teren scos la vanzare adica un posibil investitor-dezvoltator ,unde te duci sa intrebi cate unitati locative poti construi pe teren ?,e normal sa mergi la Florin Roman dar Gascoiul-tepar nu iti va admite sa construiesti nimic,posibil o casa conform legii,vanzatorul daca are nevoie si vrea sa vanda terenul la un moment dat dupa scenarii repetate in care cumparatorii sunt informati despre faptul ca terenul nu are valoare adica poti construi doar o casa vanzatorul care vrea sa vanda accepta oferta sageti si il vinde dupa care e uimit sa vada blocurile uriase care se ridica pe terenul lui care nu avea valoare in trecut.
    Taxa pentru primar (asa stie Roman)la eliberarea AC plateste si Florin Roman tot la Puiu
    Cunoastem ca Florin Roman a facut proiectare in tot Girocul deci la fiecare eliberare AC are capac dar ii convine pentru ca 1.e lasat sa lucreze la proiectare in exclusivitate,2.poate cumpara terenul direct de la vanzatori dar nu inainte de a fi de acord Puiu si daca nu il intereseaza pe el sa cumpere si 3.a participat la impartirea adeverintelor de proprietate impreuna cu Hanes,Puiu si Toma.Lantul iubirii e strans penal dar e bine pentru toata lumea deocamdata…
    Babescu Cristina ii facea proiectarea fara bani la Toma si nu respecta regimul de inaltime din puz-uri si nici alte cerinte
    Carpati Rezidence adica terenul pe care e construit ansamblul de locuinte a fost a lui Cristina si a fost intabulat pe membrii ai familiei sale (nu cunosc cum la obtinut)si ulterior la vandut la gaste
    Capul e Puiu ,clar,stie tot Girocul care are puterea in interlopi pana mai alaltaieri era Boncu bun prieten cu Puiu adica mana lui dreapta cu care colabora in permanenta baiat cam prost si prajit dar f bun la treaba avea locotenentii lui propriu(firma de paza-Plopu) ,la sustinut pe Puiu sa aiba puterea de a subjuga si conduce prin batai,amenintari si alte cele iesea cu el si locotenentii lui in cluburi si se afisa peste tot ca gastele si Gascoiul sa inteleaga dar Gascoiul adica Roman a fost batatorit rau de cateva ori pana sa supus ,el are un caracter de razvratit si uita de bataie
    Burescu e gasca nu a intrat in cooperativa dar cum sa scrie ceva cat timp cooperativa functioneaza?nu a stat destul pe dreapta pe Trandafirilor si iar ati gresit nu a stat pe dreapta din cauza ca nu a vrut sa dea capacul ce la sarit pe Puiu din cumpararea terenului respectiv pt ca Puiu vrea tot Girocul,nu se satura si mai ales Trandafirilor e bun pentru prestanta de sange albastru
    Cu terenul de la hotel IQ,a fost nevoit sa-l cedeze si nu pt faptul ca nu ar putea indura o bataie (1,5 mil euro)dar stia ca va construi nimic pe el daca nu se supune liderului si vikingului Puiu Minda
    Mimo intra in ecuatie din cauza milioanelor in calitate de gasca
    Babescu mai avea ca si gaste pe fratii Fedor
    Cristi si Florin la care nu le-a ajuns calitatea de gaste dar aici Florin (proprietar Daf-Giroc)a lucrat frumos si la trimis pe Cristi prostituat la Cristina Babescu (urat)pentru reducerea taxei de proiectare
    Toma..Giroceana e condusa de …in calitate de director
    Curtea de conturi a verificat SRL-urile angajate de Giroceana in subantrepriza pt executarea lucrarilor si banii care se spala acolo ?pentru ca trebuie cumva scosi si din primarie nu numai prin contracte juridice incheiate cu Golban
    Si sa nu ne facem idei ca nu vin procurorii si ca sunt corupti…vin procurorii si daca nu ii cheama la declaratii e pt ca acolo sunt probleme mai mari fata de cate stim noi,sunt combinatii “a la Boncu “de competenta et 5
    O sa fie cea mai spectaculoasa arestare,o sa fie cu regie de Hollywood,o sa uimeasca pe toata lumea
    Dragostea se termina Puiu atunci cand intram la dans impreuna si eu raman cu dansul doar tu ramai sa strangi banii aruncati de spectatori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore