duminică, octombrie 18, 2026

Campionatul Regional de Viteză în Coastă se apropie de etapa cu număru 2. Vezi cum te poţi înscrie!

1 minute citire
campionatul regional de viteza in coasta afis reprezentativ
Aşa cum a promis încă dinaintea debutului actualului sezon competiţional, Sorin Bălan – organizatorul competiţiilor regionale de Rally Sprint şi Viteză în Coastă, competiţia de VTM s-a „extins” şi s-a desprins în campionat de sine stătător.
Dacă prima etapă a avut loc la Slatina de Mureş-Brazii, o gazdă deosebit de primitoare pentru această competiţie, cea de-a doua etapă a fost programată pentru aceeaşi locaţie.

„Ţara Zarandului” va găzdui pe data de 14 iunie 2014, un nou spectacol al cailor-putere şi adrenalină, programul acesteia începând de la ora 8:00 odată cu verificările tehnice, urmând ca de la ora 9:00 să înceapă recunoaşterile, timp de o oră. Startul antrenamentelor va avea loc la ora 10:00, urmând ca prima manşă de concurs să debuteze în jurul orei 11:00. Competiţia va fi structurată, de asemenea, structurată pe două manşe de concurs, asemeni etapei cu numărul 1. Premierea va avea loc la finalul concursului.

„Costurile cu înscrierea pentru această etapă se ridică la 250 de lei, iar înscrierile se pot face pâna pe data de 13 iunie 2014, la ora 19:00, urmând ca la ora 21:00 să afişăm ordinea de start şi locul în parcul de service. Piloţii care vor trimite cererile de înscriere după ora limită, vor lua startul ultimii şi tot la fel vor primi şi locul din parcul de service” ne-a confirmat Sorin Bălan, de la VSS Racing Club Timişoara. Cererile de participare se trimit, la fel ca şi până acum, la organizatorii competiţiei

Pentru etapa a III-a, organizatorii tatonează terenul şi negociază pentru a o putea organiza pe data de 19 iulie 2014, la Tomeşti, chiar dacă şi data de 23 august este „rezervată” pentru o nouă etapă tot în Ţara Zarandului.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate