Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului ”Oncogen”, funcțional din toamna acestui an VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Capitala Banatului va beneficia, începând din toamna anului 2015, de un institut unic în România și Europa de Est. Cofinanțat din fondurile europene și cu o investiție de circa 12 miloane de euro, ”Oncogen”, sau mai concret spus Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului va fi locul unde vor fi găsiți cei mai buni specialiști români, dar unde vor fi aduși și mii de pacienți bonavi de cancer. ”Centrul Oncogen va fi dat în folosință, probabil, în august-septembrie 2015. Atunci este termenul de finalizare a acestuia și trebuie să intre în funcționare”, a precizat Marius Craina, managerul Spitalului Județean – instituție în subordinea căreia se găsește Centrul Oncogen.

Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului este aproape gata. ”S-au făcut ultimele achiziții prin dotarea cu aparatură medicală și aparatură de transmisie, de video-conferință, iar din punct de vedere tehnic este 99% finalizat. Urmează ca prin diversele proiecte de cercetare și prin ordin al Ministerului Sănătății, în ceea ce privește sursa de finanțare, să se analizeze și să se efectueze angajarea de personal specific Centrului de Cercetare Oncogen”, a adăugat medicul, recent ”uns” pe funcția de președinte executiv al PSD Timișoara.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=jxV8sgqTUfw&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore