Centura de sud s-ar putea construi mai repede, a anunţat premierul Grindeanu. Ce se va întâmpla cu Garnizoana

- Advertisement -

Lucrările la centura de sud a Timişoarei ar putea începe mai repede decât este prevăzut în Master Planul naţional pentru Transporturi. Pe scurt, guvernul condus de PSD vrea comasarea unor proceduri birocratice, dar şi adoptarea unei legi care să faciliteze implementarea proiectelor importante cu celeritate.

„Până la finalul lunii martie, începutul lunii aprilie se termină documentaţia pentru atribuire, proiectare plus execuţie şi se va ridica pe SEAP. Acela e un pas extrem de important pentru centura de sud, după care se intră în termenele date de lege din partea Master Planului. (…) Tocmai pentru a porni cele două etape s-a luat decizia de la Ministerul Transporturilor de a se face o singură licitaţie, proiectare plus execuţie. În momentul în care e gata, documentaţia pentru proiectare plus execuţie, iar acest document va fi gata la finalul lunii sau la începutul lunii viitoare cu ajutorul legii de care vă spuneam mai devreme, centura Timişoarei fiind parte din Master Plan iar transporturile unui din domeniile prinicipale la care se adresează această lege sunt foarte optimist”, a declarat premierul Grindeanu, astăzi la Timişoara.

Premierul a explicat şi că amenajarea unui muzeu la Revoluţiei la Timişoara ţine exclusiv de autorităţile publice locale, care ar trebui să vină cu un proiect în acest sens. Garnizoana din Piaţa Libertăţii ar putea reveni la Consiliul Judeţean Timiş, după ce la începutul săptămânii viitoare aleşii locali ar putea vota pentru ca imobilul din Piaţa Libertăţii să fie cedat din nou de MApN către judeţ. Cât priveşte folosirea spaţiului pentru amenajarea unui muzeu, Grindeanu nu a făcut nici promisiune în acest sens.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=_-CuaYhHPNQ&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare