Colinde şi poveşti lângă un vin aburind la Târgul de Crăciun

- Advertisement -

Pentru a marca sărbătorile de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara împreună cu Casa de Cultură a Municipiului organizează, în perioada 1 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, ediţia a VII-a a Târgului de Crăciun, o manifestare care s-a bucurat de mult succes şi în anii trecuţi. Evenimentul de anul acesta marchează câteva zile mai speciale, din punct de vedere al activităţilor ce vor fi derulate. Astfel:

7 decembie
17.00 Povestea de la gura sobei – Atelierul lui Moș Craciun
17.30 Program de colinde, dansuri și cântece populare susținut de Ansamblul  “Cununa Timișului” – Ghiroda
8 decembrie
17:00 Colinde, cântece și dansuri populare cu grupul “Flores” și Ansamblul “Hora Timișului”

13 decembrie
17.00 Ansamblul  “Doina Timișului” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara –  Colinde de Crăciun, obiceiuri, muzică și dansuri populare

14 decembie
17.00 Povestea de la gura sobei – Atelierul lui Mos Craciun
17.30 Spectacol de colinde susținut de profesori și elevi ai Școlii Populare de Artă din Timișoara
15 decembrie
16.00 Peregrinii – concert cu instrumente vechi care aminteşte de sărbătorile de iarnă ale Timişoarei multietnice din vremurile de demult
17.00 Spectacol de colinde susținut de profesori și elevi ai Școlii Populare de Artă din Timișoara

19 decembrie
17.00 Program de cântece și dansuri tradiționale  susținut de Ansamblul folcloric ‘’Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara
18.30 Peregrinii – concert cu instrumente vechi care aminteşte de sărbătorile de iarnă ale Timişoarei multietnice din vremurile de demult

20 decembrie
11.00 Alaiul colindătorilor din Timișoara și județul Timiș
17.00 Sounds of Christmas – colinde cu Teo Milea si Amalia Gaiţă
18.00 Concert Big Brothers Band, invitat special Răzvan Grozăvescu – colinde şi cover-uri

21 decembie
17.00 Spectacol “Îl căutam pe Moş Crăciun” – Teatrul Merlin
18.30 “Bună vremea, oameni buni”- spectacol de colinde și obiceiuri susținut de Ansamblul folcloric ‘’Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Concert caritabil susținut de Corul Avocaților din Timișoara, la Târgul de Crăciun!

Avocații din Timișoara se reunesc și în acest an,...

Corul Filarmonicii Banatul, concert gratuit de colinde la Muzeul de Arta

Muzeul de Artă Timișoara și Filarmonica Banatul Timișoara, în...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Targul de Craciun din Timisoara are patinoar uriaș! Vezi programul complet!

Târgul de Crăciun din Timişoara aduce, în acest an,...

Targul de Craciun Timisoara in decor nou, de BASM, deschis pe 1 Decembrie, cu Holograf

Municipalitatea timișoreană a anunțat că deschiderea celei de-a XIII-a...

Editia a XIV-a a Festivalului PLAI e gata de start. Afla programul!

În perioada 13-15 septembrie 2019, într-un nou cadru al...

Din aceeași categorie

Categorii Populare