Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Contrabandiștii de țigări care acționau în Timiș, ”săltați” de DIICOT și polițiști

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Luni, 6 aprilie 2015, procurorii DIICOT Maramureş, alături de polițiștii de la ”Judiciar” din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au destructurat un grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigarete care acţiona pe raza judeţelor Timiș, Arad, Cluj, Sălaj și Bihor.

Oamenii legii suspectează că în perioada martie 2012 – aprilie 2015 membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul Romaniei, din Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal importante cantităţi de ţigarete, ce erau ulterior valorificate pe teritoriul ţării.

Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigaretele erau transportate cu diferite mijloace de transport, unele dintre ele prevăzute cu spaţii special amenajate, iar ulterior erau depozitate în diferite locaţii de unde erau vândute unor beneficiari de pe raza mai multor judeţe din ţară. Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste 123.000 euro.

Procurorii au dispus faţă de trei inculpaţi măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene din Maramureş, Sălaj, Cluj şi I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore