Daniel Funeriu umblă „cu miloaga” pe blogul personal şi pe Facebook. Vezi cum „cerşeşte”, legal, bani de campanie electorală

- Advertisement -

Campania electorală pentru ocuparea fotoliului de deputat în Colegiul 3 Timişoara este în desfăşurare încă din data de 25 aprilie 2014. Dacă PSD sau PNL „merg pe burtă” fără să facă prea multă gargară în privinţa fondurilor destinatie acestei campanii, unii dintre candidaţii partidelor politice mai „mici”, aşa cum este Mişcarea Populară, cazul concret fiind Daniel Funeriu – fostul ministru al educaţiei candidând din partea partidului amintit pentru postul de deputat, se laudă cu o campanie „curată” şi „la vedere”.

Funeriu se plânge de faptul că nu mai are bani pentru a-şi continua campania electorală „transparentă”, are un număr mic de afişe şi, poate cel mai interesant, nu dă mită electorală!

„Apel pentru finanţarea campaniei pentru colegiul 3 Timişoara, pe blog. Facem campanie curată, ieftină şi cu banii la vedere. Nu dăm mită electorală. Respectăm legea. Cei care cred că în 5 ani de viață publică am făcut ceva bun pentru România pot acum să arate acest lucru. Orice sumă e binevenită!” scrie Funeriu luni dimineaţă, pe Facebook, acolo unde ataşează şi un link spre blogul său.

„Am început campania electorală pentru Colegiul 3 Timişoara, zona în care am locuit o bună perioadă de timp şi zona în care locuiesc părinţii mei.

În această campanie am un număr relativ mic de afişe electorale. Petrec majoritatea timpului pe stradă şi în scările de bloc, unde am un contact extraordinar cu oamenii: mă încarcă de energie. Nu dăm mită electorală, nu facem promisiuni fantasmagorice. Oferim zâmbete şi siguranţa faptului că v-aş reprezenta cu forţă şi eficienţă la Bucureşti.

Pentru această campanie doresc să folosesc fonduri exclusiv din donaţiile celor care cred că în 5 ani de viaţă publică am făcut ceva semnificativ, care ar trebui continuat. Donaţiile pot fi în lei, în contul…” scrie fostul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu pe blogul personal.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Alianțe electorale pentru primăriile din Șag și Moșnița Nouă

Pro România Timiș a stabilit în aceste zile două...

”Dinozaurul” Titu Bojin, înlocuit cu un traseist politic. Finul lui Tariceanu preia fraiele Apelor din Banat

Schimbare în conducerea ABA Banat. Directorul general al instituției,...

Deputatul de Timis, Marilen Pirtea explica de ce nu au fost eliminate si pensiile militare

”În dezbaterile despre pensii, principiul echității și principiul contributivității...

Batalie in doi pentru functia de rector al Universitatii Politehnice din Timisoara

Calendarul alegerilor academice din Universitatea Politehnica Timișoara aduce, în...

Din aceeași categorie

Categorii Populare