Percheziţii de amploare făcute de procurorii DIICOT Timişoara împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, astăzi. Oamenii legii au descins la 12 locaţii din Timiş şi Arad în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. Suportul din cadrul operaţiunilor a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale, de Direcția Generală Anticorupție, SCCO Mehedinți și Grupaprea de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod” Timișoara, autorităţile judiciare din Germania şi EUROPOL.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017, pe raza jud.Timiș s-a constituit și a acționat în mod coordonat un grup infracțional organizat, având ca scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu și Asia către state din vestul Europei.

Pe parcursul cercetărilor a fost constituit un JIT (Joint Investigation Team) cu sprijinul Eurojust, între DIICOT şi autoritățile judiciare din Germania, datele obținute evidențiind faptul că membrii grupării ce acționa pe raza jud.Timiș făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți constituită la nivel european. Rețeaua și-a dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație, respectiv Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania.
Din cercetările efectuate a rezultat că migranții erau introduși fraudulos în România din Serbia și transportați până în Mun.Timișoara, unde erau cazați la diferite pensiuni din zonă, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale, în special Germania.

S-a constatat, de asemenea, o înaltă specializare a grupului infracțional, atât prin prisma modului de desfășurare a activității infracționale, cât și a măsurilor luate pentru a evita depistarea de către organele legii: folosirea de dispozitive tehnice (GPS, applicații mobile), atât pentru comunicare, cât și pentru deplasarea ușoară în teren și identificarea locațiilor unde se află migranții; folosirea pentru transportul migranților de autoturisme înmatriculate în alte țări, aspect care face deosebit de dificilă verificarea acestora; o foarte atentă pregătire a fiecărei operațiuni, începând de la comunicarea locației pe unde au fost introduși migranții în țară, până la preluarea acestora și transportarea către Timișoara, iar apoi către frontiera de vest; adoptarea unei metode foarte eficiente de transfer a sumelor de bani – metoda Hawala. De asemenea, s-a constatat că fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți era coordonat de un lider zonal, cetățean de origine arabă. Legăturile între segmentele naționale ale rețelei erau asigurate exclusiv de către liderii segmentelor din fiecare țară, iar contactele se realizau doar prin intermediul aplicațiilor online fiind evitate orice contacte telefonice directe”, se arată în comunicatul DIICOT.

Cum opera reţeaua

„Ca modalitate de operare, s-a constatat că liderii din Serbia și România stabileau în prealabil data și ora aproximativă când un grup de migranți urma să fie trecut peste frontieră, pe fâșia verde. Liderul rețelei din România lua atunci legătura cu unul dintre inculpații cu rol în coordonarea activității de transport, pentru ca aceștia să aibă un transportator pregătit să de deplaseze în zona frontierei cu Serbia, de unde să preia migranții.

Ulterior, după ce grupul de migranți era trecut ilegal în România, membrii rețelei din Serbia trimiteau locația exactă unde se aflau migranții, identificată prin GPS, datele fiind transmise pe aplicațiile online. Pe baza acestor informații exacte, transportatorii grupării se deplasau la locația indicată, de unde îi preluau pe migranți și îi transportau la Timișoara, în anumite locații transmise, de asemenea, în timp real, acestora pe terminalele mobile. Migranții erau instruiți să-și închidă telefoanele mobile în timp ce tranzitau frontiera de stat, pentru a nu se înregistra nicio locație în memoria acestora (terminalele fiind repornite doar după traversarea frontierei). De asemenea, li se recomanda ca, în situația în care erau depistați de către autorități, să își reseteze terminalele mobile, pentru a reveni la configurările din fabrică. Ulterior accederii pe teritoriul național, migranții erau cazați la diferite pensiuni din Timișoara, unde nu le erau solicitate documente de identitate. Situația nu prezenta niciun risc pentru migranți, chiar și în ipoteza în care ar fi fost depistați de către autorități. Aceasta întrucât, migranții erau în prealabil învățați ce atitudine să adopte în astfel de cazuri: să solicite azil în România, să ceară un interpret de limbă maternă (știut fiind faptul că pentru limbile rare, gen urdu pashtu etc nu se găsesc interpreți, ceea ce îngreunează cercetările), să facă declarații lacunare despre modul în care au ajuns în România etc”, mai transmite DIICOT.

Migranţii plăteau circa 4.000 – 5.000 de euro de persoană pentru trecerea frauduloasă a frontierelor. Odată ce obţineau permise de şedere, aceştia aveau posibilitatea de a încerca să treacă din nou ilegal frontiera spre destinaţiile dorite.

Foto: Cornel Puţan

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.