Primarul Nicolae Robu a semnat astăzi, împreună cu firma căştigătoare a licitaţiei (SC Romelectro SA), contractul de proiectare şi execuţie a centralei de ardere a deşeurilor combustibile (energetice). În contractul semnat, data de proiectare şi execuţie este de 24 de luni, adică doi ani.
Primarul Municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat că este un proiect foarte important pentru cetăţeni şi pentru oraş, pe care şi-a dorit mult să îl vadă ajuns în faza de concretizare.
Viitoarea centrală va folosi combustibil ecologic şi va asigura 15% din energia termică necesară oraşului, totodată reducând costul deproducţie al energiei termice, după cum a apreciat directorul general al Colterm.
Important de precizat faptul că, după spusele primarului, la doi ani de la intrarea incineratorului în funcţiune acesta va începe să producă bani. Deşeurile nu mai sunt date la o groapă de gunoi, ci vor fi sortate, compostate, iar apoi transformate prin ardere în energie electrică. “În procesul acesta rezultă agent termic. Vom reuşi să reducem preţul Gigacaloriei în ipoteza păstrării constante a preţului la gaz şi cărbune” – a mai spus primarul N.Robu
Sursa foto: m.money