Doi tineri au fost depistați azi dimineață, în jurul orei 3.00, în timp ce încercau să sustragă benzină dintr-un autoturism marca Dacia Logan. O patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara i-a surprins pe cei doi pe strada Martir Marius Nemțoc.
După ce au fost descoperiți bărbații au încercat să fugă, însă au fost prinși și imobilizați. După efectuarea verificărilor s-a stabilit că ambii sunt din Becicherecul Mic, unul dintre ei fiind minor, în vârstă de 16 ani, iar celălalt are 21 de ani. „Nu este prima dată când găsesc maşina fără combustibil în rezervor”, a declarat proprietarul Daciei Logan.
Jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale, documentele fiind înaintate unității de parchet din teritoriu.