Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

După prima victorie obţinută în stagiul turcesc, Poli Timişoara anunţă un nou „set” de amicale

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Ieri prim-divizionara de fotbal Poli Timişoara învingea echipa de prim eşalon din Muntenegru, FK Zeta Golubovci, scor 2-1, prin reuşitele lui Boldea, în minutul 20, după un şut spectaculos de la 25 de metri şi Trandu, din lovitură liberă de la 20 metri, în minutul 50. După această primă victorie obţinută în Antalya, alb-negrii au anunţat că mâine vor disputa două jocuri amicale.

Astfel, vineri 7 februarie, începând cu ora 11:00, o parte din jucătorii lui Şunda va înfrunta în primul amical al zilei pe CSMS Iaşi (echipa clasată pe locul 4 în Liga II-a, Seria I), urmând ca ceilalţi să dea piept, începând cu ora 17:00, cu Torpedo Zhodino, locul 5 în stagiunea trecută în Belarus.

”Sunt două meciuri de verificare utile, staff-ul tehnic având posibilitatea să ruleze tot lotul avut la dispoziţie. Până acum suntem foarte mulţumiţi de condiţiile din acest stagiu, de la hotel până la terenurile de antrenament, vremea este bună. Mai mult decât orice, este important că nu s-au înregistrat accidentări în acest stagiu”, a comentat, pentru acspoli.ro, directorul sportiv Călin Rosenblum.

După cele două partide de mâine, Ovidiu Petre şi colegii săi vor mai avea de jucat pe data de 9 februarie 2014 împotriva celor de la Olimpik Sarajevo (Prima ligă din Bosnia), urmând ca două zile mai târziu să revină la Timişoara.

Pe 13 februarie, Poli va juca un nou amical, de data aceasta la Timişoara, cu Naţional Şebiş – formaţie ce evoluează în eşalonul terţ, iar conform programării anterioare plecării echipei în stagiul din Turcia, Poli o va întâlni, tot într-un meci amical şi pe divizionara secundă FC Bihor, la Oradea, pe 15 februarie.

Alb-negrii reiau Liga I, conform programărilor meciurilor din etapele 20 şi 21, anunţate astăzi de Liga Profesionistă de Fotbal. Poli Timişoara va juca primul meci oficial, în 2014, luni 24 februarie, de la ora 20:30, pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş. Primul meci din 2014 de pe „Dan Păltinişanu” va avea loc sâmbătă, 1 martie, cu începere de la ora 18:00, împotriva celor de la Săgeata Năvodari, ambele partide fiind televizate de Digisport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Spălatul pe mâini! Primăria Giroc își recuperează prejudiciul de 350.000 euro, rezultat din contractele ilegale de asistență juridică, nu de la artizanii care i...

Trei contracte, mari și late, având ca obiect servicii juridice de asistență și reprezentare,...

Liberul arbitru! Primăria Timișoara a refuzat să facă plângere penală împotriva antreprenorului general de la Pasajul Solventul, deși constructorul a pus în circulație un...

Când vine vorba despre respectarea legii, în ceea ce privește omisiunea sesizării, dispozițiile articolului...

Comentarii recente

Articole asemănătoare

Flavius Biea, cantonament in Anglia. Lupta in ringul in care a intrat si Lennox Lewis

Pugilistul timișorean Flavius Biea nu şi-a aflat încă adversarul pe care îl va înfrunta...

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență, echipa de fotbal Poli Timișoara...

Destinatii exotice de vacanta, cu zbor direct din Timisoara

Începând din primăvara anului 2019, Aeroportul Internațional Timișoara ”leagă” capitala Banatului de o serie...