ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Echipa devastatoare! PNL Timis, un pamflet de Dâmbovița, care trebuie tratat ca atare și cu mult diazepam

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Inevitabilul s-a produs! Azi, Alin Nica l-a impus pe Cosmin Tabără în funcția de președinte al PNL Timișoara, salvându-se, totodată, și pe el. Dacă viceprimarul Timișoarei ar fi pierdut, din nou, în fața contestatarilor, așa cum a făcut-o pe 3 iulie la Sala Capitol, pentru președintele CJ Timiș nu ar mai fi existat decât două soluții: fie să-și fi dat, tot azi, demisia de onoare din funcția de președinte interimar al PNL Timiș fie să-și fi încheiat cariera politică, săptămâna viitoare, când ar fi fost obligat să se prezinte în fața delegaților liberali pentru a-l titulariza pe ștampila filialei bănățene. Și, cu siguranță, ar fi pierdut alegerile interne cu zgomot!

Așa că, azi, Alin Nica a fost obligat să-l proptească pe Cosmin Tabără, în funcția de președinte al filialei municipale a PNL, jucându-și toți așii din mână, chiar și pe cei din mânecă, împotriva contestatarilor din echipa lui Raul Ambruș. În ciuda revoltelor, contestațiilor și a tuturor scandalurilor din filială, circuri care se țin lanț de mai bine de o lună și care l-au făcut celebru la nivel național, cu greu, Nica și-a impus pionul! Atât a sucit-o, a învârtit-o și a ciuntit-o până i-au ieșit zarurile, așa cum a vrut. Așadar, tot azi, pentru Alin Nica de trei ori: URA!

Felicitările, masa și dansul sunt valabile doar azi pentru Alin Nica căci, la modul cum au decurs ”alegerile libere” și după reacția fulminantă a președintelui PNL, Ludovic Orban, există riscul major ca liderul național al partidului să acționeze ”în conformitate cu prevederile statutare pentru sancționarea celor vinovați”. Și, mai mult decât orice, să  anuleze, din nou, alegerile de la Timișoara!!! Pentru a doua oară! Iată de ce victoria lui Nica riscă să fie una doar de etapă. Egală cu zero! Una care, mânată de orgolii mărunte și personale, duce filiala într-o aventură dâmbovițeană, care pare grotească și fără sfârșit.

Și președintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenția, tot azi și tot pentru a doua oară, că Alin Nica, Dănuț Groza, Alina Gorghiu și Bogdan Ghelbere se joacă cu focul. Ba mai mult, că le-a comunicat situația oficială a membrilor PNL la 31 decembrie 2020 și i-a avertizat ”că orice îngrădire a dreptului de vot a membrilor partidului poate conduce la sancțiuni precum și la anularea alegerilor grav viciate”. Degeaba, că Nica și trio Gorghiu au făcut tot cum au vrut. Și asta s-a văzut încă de aseară și a bubuit dis-de-dimineață, odată cu sosirea delegaților, atmosferă incendiară care s-a perpetuat, evident, pe tot parcursul alegerilor interne.

Lambada politică

Aseară, Alin Nica a intrat în alegerile municipale, pe care deja le-a pierdut o dată în favoarea lui Raul Ambruș, cu un anunț șocant, făcut chiar în preziua votului pentru alegerea noului președinte al PNL Timișoara. Pe scurt, Curtea de Arbitraj a PNL a respins, în unanimitate, contestația formulată de Raul Ambruş, după excluderea din partid, ca urmare a episodului de la Sala Capitol. Așadar, pentru Nica, înarmat cu o decizie ”corectă și statutară”, nu a mai fost decât un amănunt ca să invalideze candidatura lui Raul Ambruș pentru funcția de președinte al PNL Timișoara, în beneficiul pupilului său, viceprimarul Cosmin Tabără. Da, toate aceste lucruri s-au derulat aseară, pe repede înainte!

Chiar nu a mai contat că Raul Ambruș a comentat în termeni duri decizia de a i se invalida candidatura pentru șefia PNL Timiș cu câte ore înainte de alegeri, catalogând-o drept un abuz inimaginabil: ”A venit decizie de la nivel național, care e executorie. Practic, nu se pot face suspendări pe toată perioada alegerilor interne. Tot cei de la centru au decis că toți membri înscriși până la 31 decembrie pot să voteze și, dacă nu sunt pe convocator, să fie adăugați pe listă suplimentară. M-au scos din cursă doar pentru a nu candida și să-și facă domnul președinte Alin Nica plăcerea să-l facă pe Tabără președinte”.

Așa că, încă de aseară Ambruș a intrat în jocul lui Nica și a anunțat că ”în această situație o să-mi îndrum oamenii către Claudiu Chira pe care îl susțin și care va câștiga alegerile. Aș fi candidat, dar nu am cum pentru că nu voi fi pe buletinul de vot. Echipa lui Nica tipărește buletinul de vot”. Și, ca la o partidă de ping-pong, după afirmațiile lui Raul Ambruș, președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, care va avea ocazia să-și dovedească valoarea de lider săptămâna viitoare, când va fi nevoit să se prezinte el însuși în fața electoratului, a ieșit public, pe un mic video, cu o declarație, cel puțin bizară. Care a pus, din nou, lemne pe foc!

Și anume că, potrivit statutului, nu e obligatoriu ca alegerile organizate să și aibă loc, ci doar să fie organizate. Cu alte cuvinte, Nica spune că e perfect statutar să se organizeze alegeri de formă în filialele locale la care membrii pot să nu ia parte sau la care să nu se aleagă un președinte nou: ”Organizarea alegerilor în cele două municipii reședință de județ poate fi consemnată ca fiind realizată. Nu spune statutul ca trebuie să se și consume alegerile. Obligația pe care o avem ca să ținem conferința județeană e să organizăm alegeri în cele două municipii, să dăm șansa membrilor să se exprime. Ei pot alege să nu se prezinte la alegeri, să nu existe niciun candidat și asta este opțiunea lor”.

Imperiul contraatacă

Alegerile au debutat, din nou, azi de dimineață, cu începere de la ora 10. Nu la Sala Capitol, că i-a purtat ghinion lui Alin Nica, ci la Iulius Mall, într-o atmosferă încordată și timorată, demnă de al doilea război mondial: garduri, filtre și securitate cât încape! Plus, verificări, brățări galbene și buletinul de vot pentru toți delegații care au reușit să treacă dincolo de check-in-ul, atent supravegheat de ambele echipe, atât de oamenii lui Ambruș cât și de băieții lui Nica. Cum era de așteptat, nu după mult timp, a început și circul, exact în momentul în care deputatul Claudiu Chira a rupt un convocator.

Din punctul acesta, între cele două tabere, au început luptele de contact și îmbrâncelile, ”urările de bine” fiind la ordinea zilei. Unii din tabăra lui Ambruș au sărit gardul metalic, fixat pentru filtrele de control, și au reușit să pătrundă în sală, contestând în gura mare maniera de alegeri libere a lui Alin Nica. S-a lăsat, iarăși, cu huiduieli, fluierături, circ și cuvinte de ocară. Au urmat discursuri acuzatoare, atât de o parte cât și de alta, Alin Nica fiind acuzat că a votat cu Dominic Frtitz la Primăria Timișoara, în detrimentul intereselor partidului. În tot acest vacarm de nedescris, undeva în jurul orei 12, a început votul care s-a încheiat fără alte incidente.

Și, cum era de așteptat, după ejectarea lui Raul Ambruș din cursa pentru funcția de președinte al PNL Timișoara, deputatul Claudiu Chira nu a reușit să se impună. Din motive evidente! Așa că, în jurul orei 16.30, organizatorii alegerilor, Alin Nica și trio Gorghiu, au anunțat președintele ”echipei câștigătoare”: Cosmin Tabără. Sublim și cu zâmbetul pe buze! Scor 238 la 119! Cu mențiunea că, între timp, președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, i-a transmis lui Ludovic Orban ”să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop, nu au ce căuta în partid”. Trimitere, evident, la echipa Ambruș – Chira.

Cert e că, din orice unghi ar fi privite lucrurile, victoria de astăzi a lui Alin Nica este una absolut amară. Din toate punctele de vedere! O mascaradă care nu rezolvă absolut nimic din problemele de fond ale PNL Timiș. Cu atât mai puțin, nu va închide faliile dintre cele două grupări, aflate pe picior de război, tocmai datorită tratamentului obscur și a jocurilor de culise, girate de Alin Nica și trio Gorghiu. Singurul optimist și încrezător în viitorul luminos al PNL Timiș este Nica, tocmai cel care, peste o săptămână, va da piept, din nou, cu delegații pentru a se intabula, prin vot, pe filiala bănățeană.

Un lucru e clar: imaginile de la alegerile interne ale PNL Timișoara, atât cele din 3 iulie de Sala Capitol cât și cele de azi, 31 iulie a.c., de la Iulius Mall, au făcut înconjurul României. Și, cu siguranță, vor servi ca muniție de război pentru toate partidele politice, ori de câte ori liberalii vor încerca să ridice tonul, capul din pământ sau să țină lecții de democrație și libertate de expresie. Un spectacol grotesc, care va rămâne ani de zile, de aici înainte, în memoria colectivă și pe care cineva, într-o zi, bineînțeles, îl va deconta cu prisosință!

Ciudat, dar Alin Nica, deși tânăr și la primele mandate de președinte, atât în fruntea CJ Timiș cât și la PNL Timiș, a uitat repede două lucruri: că fără Ludovic Orban, azi, era tot primar de Dudeștii Noi. Și tot azi, fără ”gruparea de bătăuși” și ”interlopi”, ar fi zăcut tot cam pe la vreo 30 de km de Timișoara, probabil, în același birou și visând la același Aqua Park pe care tot îl promite, de vreun deceniu, comunității care i-a pus la picioare administrația locală. Rămâne doar ca Nica să stabilească, pe parcursul mandatului său, dacă recunoștința are loc la aceeași masa cu politica…

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=QOzDIH3Ghxg]

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore