Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Femeie lovită de mașină, azi-noapte, pe DN6. Circula pe șosea fără vestă reflectorizantă

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Ieri, 28 februarie,  o femeie de 52 de ani care se deplasa pe întuneric, în jurul orei 22, în raza localității Belinț, pe DN6, a fost accidentată ușor. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că Florin G. de 45 de ani, din Timișoara, în timp ce își conducea mașina în direcția orașului Lugoj, a acroșat-o cu oglinda din partea dreaptă pe Rodica E. de 52 de ani, din comuna Vicovu de Jos, județul Suceava care se mergea pe partea carosabilă fără a avea îmbrăcăminte reflectorizantă. Femeia a fost rănită ușor, iar șoferului i-a fost întocmit dosar penal de către polițiști.

În urma acestui eveniment, poliția rutieră dorește să avertizeze pietonii cu privire la conduita corectă pe care trebuie să o aibă în momentul în care se deplasează pe drumurile publice. Conform regulilor, pietonii trebuie să urmeze următoarele indicații:

 1. Traversaţi drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locuri marcate sau/şi semnalizate cu indicatoare corespunzătoare: trecere de pietoni şi/sau semafor pentru pietoni!

2. Înainte de a traversa asiguraţi-vă temeinic, uitându-vă în partea stângă şi apoi în cea dreaptă pentru a observa dacă puteţi traversa în siguranţă!

3. Atenţie – în lipsa indicatoarelor ce vă permit să traversaţi ( trecerea de pietoni şi/sau semafor) pietonii nu au prioritate.

4. După  coborârea  din  mijloacele  de  transport  în comun,  aşteptaţi  plecarea  acestora  din staţie şi apoi traversaţi, respectând regulile de circulaţie menţionate anterior!

5. Nu traversaţi în fugă strada!

6. Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe poteci laterale sau pe partea stângă a drumului public – cât mai aproape de marginea sa!

7. Nu traversaţi strada prin faţa sau spatele altor vehicule parcate pe stradă – în acest caz există posibilitatea ca ceilalţi conducători auto să nu vă observe şi în acest fel vă expuneţi unui risc major.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Spălatul pe mâini! Primăria Giroc își recuperează prejudiciul de 350.000 euro, rezultat din contractele ilegale de asistență juridică, nu de la artizanii care i...

Trei contracte, mari și late, având ca obiect servicii juridice de asistență și reprezentare,...

Liberul arbitru! Primăria Timișoara a refuzat să facă plângere penală împotriva antreprenorului general de la Pasajul Solventul, deși constructorul a pus în circulație un...

Când vine vorba despre respectarea legii, în ceea ce privește omisiunea sesizării, dispozițiile articolului...

Comentarii recente

Articole asemănătoare

Accident grav pe Calea Șagului din Timișoara! O mașină a ajuns pe contrasens, a lovit doi pietoni și a distrus mai multe autoturisme

Un accident grav de circulație a avut loc în această după amiază pe Calea...

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al unui hotel și azil de...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan din Timișoara.Trei mașini s-au ciocnit...