gemenii-calapis-sursa-protv-ro

Fetițele din orașul Sânnicolau Mare, dar și din apropierea acestuia sunt terifiate de gândul că ar putea trece din nou prin ceea ce au trecut unele dintre ele timp de cinci ani de zile, perioadă în care Alexandrul și Adrian Calapiș au dat buzna peste 9 fetițe și le-au hărțuit, dezbrăcat, fotografiat, ba chiar au dat buzna în casa uneia dintre victime.

Chiar dacă Poliția din Sânnicolau Mare nu a luat nicio măsură, inițial, norocul victimelor a fost înștiințarea procurorilor DIICOT despre caz, întrucât comisarul-șef Dan Zanfir, din cadrul Serviciului Judiciar, nu s-a sinchisit în primele zile de la depunerea plângerilor să miște un deget.

Prima instanță a propus ca cei doi să fie pedeapsiți cu un an și șapte luni de închisoare cu suspendare, ceea ce a dezamăgit crunt familiile celor nouă fetițe victimizate, motiv pentru care s-a depus recurs la Curtea de Apel Timișoara, sentința definitivă urmând a fi dată pe data de 23 septembrie 2014.

Frații Calapiș au fost lăsați în libertate, pe motiv că vor să-și continue studiile, aceștia fiind, ATENȚIE, studenți la DREPT! Cum șeful Curții de Apel, judecătorul Costea face parte din completul de judecată, familiile celor nouă fetițe molestate, victimele având între 7 și 10 ani, își pun toată speranța în faptul că cei doi frați vor primi o pedeapsă meritată, prin care vor fi închiși pentru faptele lor. Majoritatea fetițelor molestate de frații Calapiș provin din familii dezorganizate din Sânniolau Mare și din localitățile învecinate cu orașul de pe Aranca.

Mai mult de atât, unu dintre gemeni și-a făcut din nou de cap, în același mod, în sensul că unul din frați a fost ridicat de poliție chiar astăzi. Alexandru Calapiș s-a ales și cu un dosar penal, întrucât a mai hărțuit o fetiță, de data aceasta din Timișoara. Victima are 15 ani, iar pentru cei doi frați Calapiș pare că nu contează ilegalitățile comise atâta timp cât tatăl lor, avocat de meserie, ”îi scoate”. ”Mama fetei minore a depus o reclamație la Secția 1 Poliție. Azi dimineața, fata, în vârstă de 15 ani, l-a observat din nou pe inculpat că o urmărește și și-a sunat părinții, care au apelat urgent Poliția. Colegii mei s-au deplasat la fața locului și l-au reținut imediat pe tânăr, iar pe numele acestuia s-a deschis un dosar penal penru hărțuire, urmând să se stabilească cum s-a petrecut fapta”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Gemenii Calapiș, Alexandru și Adrian, au fost preluați în 2013 de procurorii DIICOT, după ce s-a dovedit că cei doi au fotografiat 9 fetițe cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, dezbrăcate, iar apoi au postat imaginile pe internet. Curtea de Apel Timișoara urmează să se pronunțe în acest caz, marți, 23 septembrie, când gemenii află dacă vor trebui totuși să stea după gratii pentru faptele lor lipsite de orice urmă de etică… iar când ne gândim că e vorba despre faptul că cei doi sunt studenți la drept, realizăm care e viitorul justiției de mâine…

Foto:stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.