Filmul Săptămânii – Afacerea Tănase

- Advertisement -

Un conflict în plin Război Rece, o luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două state, DST, respectiv redutabila Securitate.

În luna ianuarie 1982, Ceauşescu îi cere unuia dintre agenţii săi să asasineze la Paris doi disidenţi, pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, ambii cetăţeni francezi. Însă acest agent al Securităţii, Matei Haiducu, cunoscut drept Matthieu Forestier, s-a dus la DST.

Serviciile franceze au elaborat atunci una dintre cele mai incredibile operaţiuni din Războiul Rece. Acestea l-au răpit pe Virgil Tănase pentru a se crede că agentul şi-a îndeplinit misiunea. Preşedintele Mitterrand, fiind la curent cu actul de manipulare, s-a exprimat public, lăsând să se creadă autenticitatea răpirii şi anulându-şi vizita de stat prevăzută în România.

Conform surselor DST, toată operaţiunea avea ca scop obligarea şesului Securităţii, generalul Plesita, de a se refugia în Franţa. Însă planul a eşuat din cauza unei scurgeri de informaţii în presă iniţiată de Jean-Louis Debré, pe vremea aceea judecător de instrucţie.

Pentru a se apăra, agentul secret şi cele două potenţiale victime au organizat o conferinţă de presă şi au dezvăluit cazul.

În prezent, putem da o altă interpretare evenimentelor din 1982. Există posibilitatea ca implicarea atât de fermă a lui François Mitterrand să fi avut şi o altă motivaţie decât simpla protejare a unui disident. O motivaţie mult mai strâns legată de politica internă franceză.

[responsive_youtube

La Cinema City in Iulius Mall

sursa:cinemagia.ro

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Expozitie internationala si concurs la Iulius Mall. Puteti admira peste 100 de pisici din toate rasele

Weekend special pentru iubitorii de pisici din Timişoara. Peste...

Farmec deschide primul magazin Gerovital din Timișoara, la Iulius Mall

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă...

Our Body, gata de oaspeți la Timișoara

Pentru că românul s-a născut poet şi ştie pe...

Un obsedat sexual la medic

Un tip merge la medic și se plânge: – Când...

Din aceeași categorie

Categorii Populare