Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Heaven vs. Hell la Balul Bobocilor UVT 2013

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

La Balul Bobocilor din acest an s-au înscris 80 de boboci, iar în urma preselecţiilor au fost aleşi 16 participanţi, respectiv 8 perechi de boboci, care vor încerca să impresioneze prin atitudine, carismă, dar şi prin talentul lor în lupta pentru titlul de Miss şi Mister Boboc UVT 2013.

Bobocii vor fi împărţiţi în 4 echipe în care fetele vor fi îngeraşi, iar băieţii vor fi drăcuşori, iar alte 4 echipe în care fetele vor fi drăcuşori şi băieţii îngeraşi. Concurenţii sunt supuşi a 5 probe (prezentarea bobocilor, proba de dans, prezentarea vestimentaţiei de seară, proba OSUT-concurenţii trebuie să răspundă la câteva întrebări legate de interesele şi problemele studenţilor şi proba de impresionare, unde bobocii au libertatea să-şi arate talentul)

De asemenea vor fi probe pentru public, cu premii şi multe alte surprize.
Biletele pot fi achiziţionate din sediul OSUŢ, camera 247 din clădirea centrală a Universităţii de Vest până la ora 17:00 sau din căminele UVT de la reprezentanţii OSUT la preţul de 20 lei, sau seara, la eveniment, cu 25 lei.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore