Încă 25 de blocuri din Timișoara, intră în reabilitare termică. Află când începe transformarea grădinilor în spații MODERNE VIDEO

- Advertisement -

Municipalitatea timișoreană anunță că s-au semnat 25 de noi contracte pentru reabilitarea termică a blocurilor din orașul de pe Bega, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. ”Am ajuns să semnez cele 25 de contracte și vor începe imediat lucrările. (…) Vom avea schele pe 60 de blocuri, ceea ce va da o nouă imagine de mare dinamică orașului nostru. Dincolo de toate șantierele de la sol și din subsol, vom avea și șantiere pe verticală”, a anunțat primarul Timișoarei.

Lui Nicolae Robu i s-a solicitat să aprofundeze subiectul desființări grădinilor și amenjărilor realizate de timișoreni în jurul blocurilor în care stau, acesta precizând că, în curând, o astfel de amenjare va putea fi disponibilă, totul fiind frumos și funcțional. ”Nu este în regulă că s-a ajuns ca pe diverse spații de pe domeniul public, unii cetățeni să construiască garduri metalice, din lemn, garduri vii, nu are importantă tehnologia, și să administreze terenurile respective ca și cum ar fi private. Nu e în regulă! Noi vrem ca tot spațiul dintre blocuri să fie deschis, cu adevărat public, amenajat frumos și funcțional. Vrem să creăm spații verzi frumos amenajate, de către societățile care au spațiile verzi sub contract”, a explicat Robu.

Liberalul de la conducerea Primăriei Timișoara a menționat că se dorește amenajare de spații verzi între blocuri, într-un concept gândit, și nu la voia întâmplării, cu locuri de parcare, locuri de joacă, alei pietonale printre imobile, ”pentru ca oamenii să poată ieși din blocuri în condiții civilizate, nu prin noroi”. În locul acelorași grădini vor fi plantați copaci, se vor amplasa foișoare. ”Mai avem circa o lună de lucru și vom putea finaliza o lucrare unde veți putea vedea cum dorim să facem peste tot. Din păcate, de când s-au construit blocurile, nimeni nu a mai avut nicio preocupare publică asupra spațiilor dintre ele. Și sunt 30-40-50 de ani de când au fost construite blocurile din Timișoara. Totul a fost lăsat așa într-un free-running și majoritatea covârșitoare a locațiilor au rămas de izbeliște”, a anunțat edilul-șef.

De ce spune Robu că ”ceea ce s-a pretins a fi spațiu verde nu e sub nicio formă spațiu verde”, dar și care este explicația sa la parcarea mașinilor pe fostele spații verzi transformate între timp în noroaie. Vezi înregistrarea video de mai jos pentru a afla toate amănuntele puse ”pe tapet” de edilul Timișoarei, dar și care sunt parcările care vor fi… desființate. Pentru a vedea lista celor 25 de imobile pentru care s-au semnat cele mai noi contracte de reabilitare termică, descărcați documentul de mai jos.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=yOcrf6DMK9o&feature=youtu.be]

[dg]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Școala Gimnazială 13 din Timişoara va avea un corp nou de clădire, construit și dotat cu bani europeni!

Școala Gimnazială nr.13 din Timişoara, de pe strada Musicescu,...

Șlagăr administrativ: vino mama să mă vezi cum fac bani din spații verzi!

Absolut inspirat a fost Nicolae Robu când a afirmat,...

Bani de la UE, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent la Institutul Cantacuzino

Guvernul pregătește un proiect european din fonduri nerambursabile pentru...

E OFICIAL! Timisoara primeste finantare europeana pentru 21 de tramvaie NOI!

Unul dintre proiectele cu finanțare europeană aflate pe lista...