UPDATE: Conform informării primite de la ENEL Distribuție Banat, întreruperea în furnizarea energiei electrice planificată pentru joi, 12 martie 2015 se anulează, iar lucrarea va fi reprogramată miercuri, 18 martie 2015, între orele 10:00-15:00.
Ca urmare, Aquatim anunță întreruperea funizării apei reci în Jimbolia, săptămâna viitoare, în 18 martie, între orele 10:00-15:00.
”Joi, 12 martie 2015, între orele 10:00-15:00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în Jimbolia, ca urmare a întreruperii furnizării de energie electrică la stația de tratare a apei și la forajele din Jimbolia, întrerupere planificată de Enel Distribuție Banat, în intervalul de timp menționat”, anunță, ieri, Aquatim.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din Jimbolia. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, reprezentanții Aquatim recomandă utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.