Largirea drumului Timisoara – Mosnita Noua intra in faza de licitatie pentru executie

- Advertisement -
Proiectul Consiliului Județean Timiș (CJT) de lărgire la patru benzi a drumului județean care leagă Timișoara de Moșnița Nouă a depășit o barieră birocratică majoră.
Proiectul a primit avizul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, ultimul document necesar pentru demararea licitației de execuție a lucrării, după ce fusese blocat, mult timp, în mai multe contestații.

Calea Buziașului, de la ieșirea din Timișoara și până după comuna Moșnița Nouă va fi lărgită pe o distanță de patru kilometri. Mai precis, șoseaua aflată la limita teritorială a Timișoarei, în contextul creșterii semnificative a valorilor de trafic, va avea două benzi pe sens până la ieșirea dinspre Buziaș a comunei aflate lângă capitala Banatului. Pe lângă creșterea siguranței și a vitezei de rulare, investiția va aduce și beneficii precum reducerea poluării aerului, reducerea zgomotelor și a vibrațiilor generate de ambuteiajele atât de frecvente.

Lucrarea va fi una completă, cu asigurarea de sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul. În plus, vor fi plantați peste 1.000 de arbori. Vor fi amenajate accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului. De asemenea, sunt prevăzute alveole pentru staționarea autovehiculelor și stații pentru transportul în comun.

”Mai avem o singură etapă de parcurs până să se lucreze efectiv la lărgirea drumului. Dacă nu vor exista contestații la licitație, sunt șanse ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat în acest an. Pe bună dreptate, oamenii nu mai au răbdare, la ce condiții de trafic sunt în prezent. Facem tot ce putem să parcurgem etapele birocratice cât mai repede, dar de multe ori suntem legați la mâini. Contractul de finanțare este semnat, drumul se face. Cât de repede se face… depinde în acest moment doar de eventuale contestații. Eu sper totuși să nu avem parte de rea-credință și să putem desemna un constructor care să lucreze încă din acest an”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

Proiectul lărgirii la patru benzi de circulație a DJ 592, una dintre principalele intrări în Timișoara, are o valoare estimată de 34.000.000 lei. Banii sunt asigurați din bugetul Consiliului Județean, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...

Prof. Univ. Dr. Mihai Ionac a plecat definitiv din Spitalul Județean Timișoara 

Azi, dis de dimineață, fostul șef al Secției Clinice...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Timiș a încercat să se sinucidă cu pistolul din dotare

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Timiș, în...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie