sâmbătă, octombrie 17, 2026

„Leii din Banat” aproape scoşi din cursa pentru Cupă. CSM Oradea 98-82 BC Timişoara

2 minute citire
bc timisoara jpg

Alb-violeţii timişoreni au de anulat un deficit de 16 puncte, după turul „sfertului” de Cupa României, cu CSM Oradea. Prima repriză a meciului disputat miercuri seară în judeţul Bihor a aparţinut gazdelor, dar elevii lui Petricevic s-au apărat mai bine în sfertul secund după ce pe primul îl pierduse-ră cu 26-18. Sfertul doi a fost, fără îndoială, al bănăţenilor, „leii” având mai multe soluţii în atac, CSM intrând în avantaj la pauza mare, 47-45, după ce scorul sfertului doi a fost 21-27.

Repriza secundă a însemnat din nou „suişuri şi coborâşuri”, aşa cum scrie şi site-ul oficial al aschetbaliştilor de pe Bega, orădenii reuşind să-şi adjudece încă un sfert, mai exhilibrat de această dată, 22-18. În ultimele minute ale meciului, „leii din Banat” au pierdut o serie de mingi importante, primind în acelşi timp numeroase coşuri, fără a mai găsi resurse în ofensivă. Chiar dacă au reuşit 11 “triţe”, jucătorii lui Petricevic – Andrei 4, Jovanovic 3, Conley 2, Vasojevic şi Fenn câte unul – CSM Oradea a terminat cu +16, adjudecându-şi ultimul sfert cu 29-19.

Marcatorii bănăţenilor au fost: Zlatko Jovanovic 24 de puncte, Conley – 18, Andrei – 14, Vasojevic – 10, Gacesa – 5, Radulovic – 5, Fenn – 5.

“Am jucat bine 34-35 de minute, dar un meci de baschet durează 40 de minute. Am arătat o atitudine bună, suficient de bună pentru un rezultat mai strâns. Din păcate, am întâlnit cel mai puţin dorit adversar, care are stabilitate şi cea mai bună pregătire fizică şi asta s-a văzut în ultimul sfert. Diferenţa nu arată că am avut şi aspecte pozitive în joc, iar ceea ce ne rămâne în retur este să evoluăm cât mai convingător, pentru ca apoi să atacăm returul de campionat într-o formă bună. Îmi doresc să avem susţinere din tribună, măcar cât a avut Oradea în această seară. Şi C.S.M. a trecut prin momente critice, însă le-a depăşit şi cu ajutorul suporterilor. Îmi felicit jucătorii în procent de 80%. Restul rămâne pentru critici” a declarat la final de meci Dragan Petricevic, antrenorul BC Timişoara.

Returul se joacă duminică, 12 ianuarie 2014, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude din Timişoara.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate