Mâine, eşti invitat la Târgul „Baby Ghiocel”

- Advertisement -

Oferta expozanţilor este vastă şi vine în întâmpinarea părinţilor care îşi doresc ce este mai bun pentru copilaşii lor. Astfel, se vor putea achiziţiona la preţuri mici şi foarte mici, potrivite pentru orice buzunar, produse second hand (la mâna a doua) de calitate necesare creşterii celui mic: hăinuţe şi încălţăminte de sezon, cărucioare, scaune auto, leagăne, accesorii, articole de mobilier, alimente, cosmetice, aşternuturi, obiecte de décor şi jucării.

De asemenea, veţi găsi şi multe bunătăţuri bio home-made şi creaţii hand-made pe toate gusturile. Dreams Party a pregătit GRATUIT pentru cei mici o zi de neuitat! Părinţii, bunicii şi prietenii au ocazia să petreacă clipe frumoase alături de cei mici într-un loc special amenajat cu: scaune şi măsuţe, minitobogan, jucării şi decoruri din baloane. Mascotele Minnie şi Mickey, originale Disney, vor anima atmosfera între orele 11:00 şi 12:00, iar pe parcursul zilei cei mici vor fi pictaţi şi vor primi baloane modelate. Tot aici, copiii se pot juca, pot dansa sau pot cânta la microfon. Şi, pentru că îşi doresc ca cei mici şi cei mari să rămână cu amintiri frumoase, Dreams Party aduce tuturor, surpriza zilei – „Oglinda magică” – în care vă puteţi transforma în personajele preferate, probând costume de carnaval pentru copii şi adulţi (piraţi, supereroi, animale, prinţi/prinţese).

Astfel, mame, taţi şi cei mici pot fi fotografiaţi de un fotograf profesionist şi pot primi poze la minut la doar 10 lei bucata. Vizitatorii au ocazia să participe la tombola ghiocel unde pot câştiga pe loc zeci de premii!!! „Dacă doreşti să îmbini utilul cu plăcutul, te aşteptăm cu drag la Târgul Baby Ghiocel!” spun organizatorii. Evenimentul are loc la Casa Tineretului, iar accesul se face după achitarea unui bilet care costă 3 lei, banii strânşi ca urmare a biletelor vândute fiind donaţi unei fetiţe „speciale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Din aceeași categorie

Ultimele pregătiri pentru Târgul de Paști din Timișoara

Târgul de Paște de la Timișoara se va deschide...

Se fac pregătiri pentru Târgul de Paște. Primăria preia dosarele comercianților

Primăria Timișoara a demarat pregătirile pentru Târgul de Paște...

Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri vine la Timișoara

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație...

Asociația Noi Re-Creăm din Timișoara propune un proiect prin care ”Noi ne cerem drepturile”

Proiectul ”Noi ne Cerem Drepturile” se adresează tinerilor și...

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș serbează 25 de ani

În data de 26 iunie 1990, în clădirea actuală...