ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Nesimţiţii din traficul de pe la noi sau taximetriştii pe care-i doare-n staţie de pietoni FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Despre nesimţirea de care dau dovadă o parte dintre taximetrişti, fie în trafic fie în afara lui s-a vorbit, se vorbeşte şi se va vorbi mereu, pentru că o parte dintre aceştia nu au fost prezenţi când s-a „împărţit” bunul simţ pe lumea asta.

Cei surprinşi astăzi se „înghesuiau” pe trotuarul din faţa Hotelului Continental, acolo unde există de altfel şi o staţie destinată acestei categorii de transport public, dar care este mai tot timpul plină.

Conform indicatorului montat pe marginea staţiei de taxi, aici pot staţiona maximum cinci taximetre, însă „în zonă” îşi fac loc aproape permanent aproximativ 10-15 maşini, chiar dacă asta înseamnă blocarea atât a trotuarelor cât şi a uneia dintre benzile de circulaţie.

Poliţia Locală amenda la circa 100 de metri distanţă maşinile „aruncate ca din avion” pe spaţiul verde (pământ) şi pe cei care au parcat pe locurile destinate motocicletelor, dar poate că taximetriştii sunt o specie protejată…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore