Nicolae Robu, președinte unic al PNL Timiș

- Advertisement -

De acum înainte, PNL Timiș nu va mai fi condus de doi copreședinți, ci va avea un singur lider, în persoana lui Nicolae Robu. Dan Popa rămâne prim vicepreședinte.

În urma fuziunii dintre PNL și PDL, noul PNL a avut doi copreședinți, respectiv Nicolae Robu și Dan Popa. În urma deciziei Biroului Permanent Național al PNL, s-a decis ca filiala timișeană a partidului să fie condusă de către actualul primar al Timișoarei, în timp ce Dan Popa va fi prim președinte.

„Toți cei care mă cunosc știu că eu sunt un om de echipă, un om neconflictual, străin de ceea ce se cheamă ranchiună, un om deschis spre oricine, pozitiv prin natura mea, corect și cinstit, dedicat interesului public, loial 100% PNL. Consecvent cu acest portret îmi voi exercita funcția de președinte unic al Filialei Timiș a PNL! O voi face în echipă cu colegul și prietenul meu Dan Popa, primvicepreşedinte coordonator, cu care am colaborat excelent și până acum, cu colegii primari, cu ceilalți colegi, cu funcții în partid sau simpli membri. Țin să o spun și cu acest prilej: voi pune mare bază pe tineri, așa cum am făcut-o și până acum! Nu numai la muncă, dar și la promovări! Unul din primele lucruri pe care le voi face va fi declanșarea unei ample campanii de revigorare a organizațiilor de tineret, în tot județul”, a transmis Nicolae Robu, din Singapore, unde participă la World Cities Summit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

USR–Trădarea finală și complicitatea cu extremiștii care amenință România

Dacă mai era nevoie de o dovadă că USR...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Articole asemănătoare

USR–Trădarea finală și complicitatea cu extremiștii care amenință România

Dacă mai era nevoie de o dovadă că USR...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Din aceeași categorie

gtag("config", "G-HZF5TEV0SZ") G-HZF5TEV0SZ